În Monitorul Oficial nr. 796 din 27 octombrie a.c. a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 865/2015 pentru aprobarea Strategiei Arhivelor Naţionale 2015–2021 şi a Planului de acţiuni al Strategiei Arhivelor Naţionale 2015–2021.

Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!

În extras

Introducere

„Arhivele constituie un patrimoniu unic şi de neînlocuit transmis din generaţie în generaţie. Surse de informaţie credibilă pentru o guvernare responsabilă şi transparentă, arhivele joacă un rol esenţial în dezvoltarea societăţilor, contribuind la constituirea şi salvarea memoriei individuale şi colective.“

Declaraţia universală asupra arhivelor – UNESCO, 10 noiembrie 2011

„Arhivele nu constituie nişte simple depozite de acte vechi, ci instituţii de cercetare ştiinţifică, tezaure prin care se legitimează poporul nostru în faţa întregii lumi.“

Nicolae Iorga

Arhivele Naţionale ale României sunt cea mai veche instituţie din sistemul administrativ românesc, funcţionând neîntrerupt încă din anul 1831. Instrument al bunei guvernări şi păstrător al memoriei naţionale, Arhivele Naţionale sunt o instituţie cu vocaţie complexă, regăsindu-se firesc în domeniul administraţiei publice, unde pregătesc şi selecţionează cele mai importante documente, precum şi în domeniul culturii, prin patrimoniul unic administrat, şi în cel al ştiinţei, îndeosebi al istoriei, căreia îi oferă dovezile esenţiale pentru cunoaşterea trecutului. Arhivele au totodată o încărcătură educativă intrinsecă şi contribuie în mod esenţial la definirea identităţii naţiunii române şi a componentelor sale. Din aceste motive, Arhivele sunt un tezaur al României, unul dintre cele mai de preţ, care pretinde îngrijire specială din partea celor responsabili de destinele ţării.

ANR sunt instituţie publică, unică autoritate de reglementare şi control în domeniul evidenţei şi gestionării Fondului Arhivistic Naţional şi au misiunea de a pregăti, selecţiona şi păstra mărturiile documentare relevante pentru memoria şi identitatea naţională, de a contribui la promovarea democraţiei şi la buna funcţionare a administraţiei publice, la dezvoltarea ştiinţei şi culturii naţionale, de a înlesni înţelegerea experienţelor trecutului, prin accesul liber al cetăţenilor la informaţia de arhivă.

După schimbarea istorică din 1989, în ţara noastră s-au manifestat cu putere fenomene de noutate care impuneau o nouă politică şi în domeniul arhivelor. Trecerea de la totalitarism la democraţie a determinat, de pildă, liberalizarea accesului la arhive, iar refacerea proprietăţii, restabilirea drepturilor cetăţenilor şi atestarea persecuţiilor din trecut au făcut din Arhive o instituţie de neocolit. Pe plan extern, noile exigenţe ale administraţiei publice în cadrul UE, revoluţia în domeniul informaţiei şi apariţia documentelor electronice, necesitatea conservării identităţii naţionale într-o lume tot mai globalizată impuneau o altă abordare a sectorului arhivelor.

Cu toate acestea, principala instituţie de arhivă a statului român a fost nevoită să supravieţuiască cu mijloace învechite, extrem de reduse: o concepţie şi o bază juridică întruchipate de Legea Arhivelor Naţionale nr. 16/1996, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 22 aprilie 2014, repede depăşite de realitate, lipsa modernizării, în primul rând a informatizării, personal insuficient, în reducere drastică după 2008 şi parţial deprofesionalizat din cauza lucrărilor de nivel inferior, un buget simbolic, de supravieţuire. A rezultat o slăbire continuă a instituţiei şi o creştere a discrepanţei dintre obligaţiile legale şi posibilităţi. Toate au culminat cu seria de măsuri din perioada 2006–2011 (obligarea prin lege de a prelua state de plată, degradarea în rang administrativ la toate nivelurile, reducerea drastică de personal, reduceri bugetare ş.a.), care au adus instituţia practic în prag de colaps.

A sosit momentul să se pună capăt acestei situaţii. Eliminarea decalajului acumulat, nu numai faţă de standardele internaţionale, ci chiar în raport cu instituţiile româneşti similare, adaptarea ANR la transformările socio-economice petrecute în societatea românească în ultimii 25 de ani, la contextul creat de necesitatea integrării practicii arhivistice româneşti în cadrul general al activităţii arhivistice din Uniunea Europeană, precum şi interesul crescând al societăţii româneşti faţă de lărgirea accesului public la informaţie sunt condiţionate de crearea unui nou cadru de reglementare a politicilor şi practicilor arhivistice din România, de o nouă politică în domeniul arhivelor.

Strategia a fost abordată şi dezbătută în mediul intern al ANR în anii 2008–2009, însă nu s-a finalizat, ca urmare a măsurilor de restructurare demarate în anul 2009, care au afectat puternic instituţia. Problema a fost reluată în anul 2012, în urma schimbării managementului instituţiei şi promovată în anul 2013 de către MAI pentru a fi dezbătută în Guvernul României.

Strategia Arhivelor Naţionale pentru perioada 2015–2021 a fost elaborată pe baza unei documentaţii care reflectă atât opiniile specialiştilor din Arhive, cât şi pe cele ale unor personalităţi publice şi ştiinţifice cu expertiză în domeniu. În elaborarea strategiei au fost utilizate documente interne ale instituţiei: analize, rapoarte de evaluare anuale, note şi rapoarte înaintate MAI, politici publice şi proiecte de acte normative, procese-verbale ale reuniunilor profesionale etc. Cu ocazia Zilei Arhivelor, la 31 octombrie 2013, s-a desfăşurat dezbaterea publică „Arhivele României azi. Realităţi şi perspective“, cu participare numeroasă, unde s-au abordat problemele majore ale arhivelor şi ale ANR. S-au utilizat, de asemenea, documente de politici publice şi strategii ale Guvernului României, MAI şi ale altor ministere, precum şi documente ale UE, UNESCO, CIA, strategii ale unor Arhive naţionale de peste hotare.

Strategia este planificată a fi implementată în perioada 2015–2021 de către ANR, cu sprijinul MAI şi având concursul MAE pentru obiective de relaţii externe. În măsura în care Legea arhivelor validează vocaţia de autoritate naţională unică de reglementare şi control a ANR în domeniul arhivelor, strategia va avea efect general, în special în domeniul public, dar şi în cel privat.

În acest sens, prezenta strategie îşi propune să acţioneze într-o manieră realistă şi coerentă asupra principalelor deficienţe şi greutăţi care împiedică ANR să îşi îndeplinească rolul la nivelul aşteptărilor societăţii româneşti. Pentru o parte dintre acestea se are în vedere reducerea semnificativă sau rezolvarea până în anul 2021, iar pentru celelalte, crearea premiselor pentru rezolvarea lor într-un viitor apropiat. Strategia îşi propune să pună bazele unei politici a arhivelor în concordanţă cu interesele actuale şi de perspectivă medie ale societăţii româneşti şi ale unei instituţii a ANR capabile să gestioneze problematica arhivelor în acord cu legislaţia în vigoare şi la nivel comparativ cu practicile din UE. Documentul urmează a fi supus periodic – anual sau în funcţie de evoluţiile ulterioare – unei examinări din partea specialiştilor din ANR, cu consultarea tuturor factorilor interesaţi, pentru efectuarea corijărilor necesare îndeplinirii obiectivelor stabilite.

Informaţii generale relevante

ANR sunt o instituţie publică cu personalitate juridică, organizată ca direcţie în subordinea Ministerului Afacerilor Interne, şi îşi desfăşoară activitatea în baza Legii nr. 16/1996, republicată. Din punctul de vedere al structurii organizatorice, instituţia este alcătuită din aparat propriu, incluzând Serviciul Arhivelor Naţionale Istorice Centrale şi 42 de structuri subordonate teritoriale (35 de servicii şi 7 birouri). Directorul ANR are calitatea de ordonator terţiar de credite, iar structurile teritoriale judeţene depind din punct de vedere logistic şi financiar de inspectoratele judeţene de poliţie.

În conformitate cu legea, ANR au ca misiune de bază „administrarea, supravegherea şi protecţia specială a Fondului Arhivistic Naţional al României“. FAN cuprinde: „documentele create de-a lungul timpului de către organismele de stat, organizaţiile publice sau private economice, sociale, culturale, militare şi religioase, precum şi către persoanele fizice“, mai exact: „acte oficiale şi particulare, diplomatice şi consulare, memorii, manuscrise, matrice sigilare, precum şi înregistrări foto, video, audio şi informatice, cu valoare istorică, realizate în ţară sau de către creatori români în străinătate“. FAN, cu alte cuvinte, tezaurul documentar istoric al României, este în cantitate estimată de circa 913.000 metri liniari de documente, fiind distribuit în acest moment astfel: 333.000 metri liniari, grupaţi în 39.692 de fonduri şi colecţii, reprezentând 36,65%, în depozitele ANR, iar 580.000 metri liniari, adică 63,35%, diseminat la creatori şi deţinători publici şi privaţi.

Atribuţiile şi activităţile ANR sunt axate pe cele trei coordonate majore amintite, respectiv administrarea, supravegherea şi protecţia FAN. În acest scop, ANR exercită următoarele atribuţii principale:

1. Gestionează fondurile şi colecţiile din depozitele proprii, constituite din depunerile succesive de documente create de-a lungul timpului de instituţii de drept public sau privat, precum şi de persoane particulare. La nivelul ANR, administrarea se realizează pe o durată nedeterminată şi constă în: asigurarea evidenţei fiecărei unităţi arhivistice şi a tuturor fondurilor şi colecţiilor arhivistice deţinute, în ansamblul lor; asigurarea păstrării şi conservării; folosirea documentelor în scopuri practice, ştiinţifice, cultural-educative şi de informare.

2. Îndrumă şi controlează activitatea de arhivă a creatorilor şi deţinătorilor de documente, circa 8.500 de instituţii din sistemul public şi, teoretic, totalitatea operatorilor economici şi organizaţiilor private. Aceştia gestionează documentele rezultate din activitatea proprie, iar la împlinirea termenului legal depun spre păstrare permanentă la ANR documentele ce fac parte din FAN.

3. Stabileşte apartenenţa/nonapartenenţa oricărui document la FAN.

4. Elaborează în baza legii norme şi metodologii privind activitatea de arhivă.

5. Realizează copii de securitate pentru documentele cele mai valoroase din FAN, aşa-numitul „fond de asigurare“.

În exercitarea atribuţiilor sale legale, ANR interacţionează practic cu întreaga societate. În vederea supravegherii FAN şi selecţionării documentelor pentru preluare în depozitele proprii exercită controlul aplicării legii şi îndrumare asupra tuturor creatorilor şi deţinătorilor de arhivă, publici şi privaţi, de nivel central şi local. Pe de altă parte, instituţia este abordată pentru informaţiile şi expertiza deţinute de către numeroşi factori interesaţi – atât organizaţii publice sau private, cât şi cetăţeni –, acoperind întreg spectrul instituţional şi de activitate şi, de asemenea, provenind din toate mediile profesionale şi sociale:

a) persoanele fizice şi juridice cărora li se soluţionează cererile privind eliberarea de copii, extrase şi certificate de pe documentele deţinute de ANR;

b) organizaţiile publice sau private care depun spre păstrare permanentă documente create în timpul activităţii;

c) organizaţiile publice sau private interesate de informaţii în scopul soluţionării unor lucrări din sfera proprie de activitate;

d) organizaţiile publice sau private care desfăşoară activităţi de colaborare pentru valorificarea documentar-ştiinţifică şi culturală a informaţiilor din fondurile şi colecţiile deţinute;

e) cercetători, cadre didactice din învăţământul superior şi mediu, muzeografi, bibliotecari, jurişti, economişti, funcţionari, ziarişti, liber-profesionişti din ţară şi din străinătate interesaţi în consultarea arhivelor ca izvoare istorice de referinţă, în rezolvarea unor lucrări cu caracter documentar-ştiinţific, publicistic, cultural.

În cursul anului 2014, instituţia a fost frecventată de 226.648 utilizatori, din care 47.714 petenţi în interes practic, 9.885 de cercetători cu 30.724 de prezenţe, 169.049 de vizitatori ai paginii de internet1, la care se adaugă 8.151 de creatori şi deţinători de arhivă, persoane juridice, îndrumaţi/controlaţi.