În Monitorul Oficial nr. 720 din 24 septembrie a.c. a fost republicată Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, în temeiul prevederilor art. III din Legea nr. 150/2015 pentru modificarea şi completarea Legii cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 iunie 2015, dându-se textelor o nouă numerotare.


Nou în Legalis – Codul de procedură penală. Comentariu pe articole . Accesează volumul!


În extras

TITLUL I

Regimul general al cadastrului şi publicităţii imobiliare

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

(1) Cadastrul şi cartea funciară formează un sistem unitar şi obligatoriu de evidenţă tehnică, economică şi juridică, de importanţă naţională, a tuturor imobilelor de pe întregul teritoriu al ţării. Scopul acestui sistem este:

a) determinarea informaţiilor tehnice, economice şi juridice referitoare la imobile;

b) asigurarea publicităţii drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror altor raporturi juridice, prin cartea funciară;

c) furnizarea de date instituţiilor publice ale statului, necesare sistemului de impozitare şi pieţei imobiliare;

d) contribuie la asigurarea securităţii tranzacţiilor imobiliare şi la facilitarea creditului ipotecar.

(2) Cadastrul realizează identificarea, măsurarea, descrierea şi înregistrarea imobilelor în documentele cadastrale şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale.

(3) Cartea funciară cuprinde descrierea imobilelor şi înscrierile referitoare la drepturile reale imobiliare, la drepturile personale, la actele, faptele sau la raporturile juridice care au legătură cu imobilele.

(4) Evidenţa imobilelor înscrise în planul cadastral şi în cartea funciară se realizează şi se actualizează din oficiu, la cererea persoanelor interesate sau la iniţiativa autorităţilor publice. Autorităţile publice şi titularii de drepturi asupra imobilelor au obligaţia de a sprijini crearea şi actualizarea cadastrului prin punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a datelor şi informaţiilor deţinute. Autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să acorde sprijin informaţional, tehnic şi de altă natură, în limitele competenţelor, la crearea şi actualizarea sistemului de cadastru şi carte funciară.

(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înţelege terenul, cu sau fără construcţii, de pe teritoriul unei unităţi administrativ-teritoriale, aparţinând unuia sau mai multor proprietari, care se identifică printr-un număr cadastral unic.

(6) Imobilul definit la alin. (5) se înscrie într-o carte funciară.

(7) Entităţile de bază ale acestui sistem sunt imobilul şi proprietarul.

Art. 2

(1) Cadastrul se realizează la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, pe sectoare cadastrale. Sectorul cadastral este unitatea de suprafaţă delimitată de elemente liniare stabile în timp – şosele, ape, canale, diguri, căi ferate etc.

(2) Prin sistemul integrat de cadastru şi carte funciară se realizează:

a) identificarea, descrierea şi înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea şi reprezentarea acestora pe hărţi şi planuri cadastrale, precum şi stocarea datelor pe suporturi informatice;

b) identificarea şi înregistrarea proprietarilor, a altor deţinători legali de imobile şi a posesorilor;

c) furnizarea datelor necesare sistemului de impozite şi taxe pentru stabilirea corectă a obligaţiilor fiscale ale contribuabililor, solicitate de instituţiile abilitate;

d) publicitatea imobiliară, care asigură opozabilitatea drepturilor reale imobiliare, a drepturilor personale, a actelor şi faptelor juridice, precum şi a oricăror raporturi juridice supuse publicităţii, referitoare la imobile.

(3) Planul cadastral conţine reprezentarea grafică a limitelor imobilelor dintr-o unitate administrativ-teritorială, care se înscriu în cartea funciară, precum şi numerele cadastrale ale acestora. Planul cadastral este actualizat de către inspectorii de cadastru din cadrul oficiilor de cadastru şi publicitate imobiliară.

(4) Rectificarea coordonatelor imobilelor înregistrate în planul cadastral se poate face la cererea persoanelor interesate sau din oficiu, de către oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară.

(5) Extrasul de plan cadastral reprezintă secţiunea din planul cadastral, cu reprezentarea imobilului şi a celor învecinate, a dimensiunilor laturilor acestuia, precum şi a datei ultimei actualizări a bazei de date grafice gestionate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Art. 3

(1) Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, denumită în continuare Agenţia Naţională, se organizează ca instituţie publică cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

(2) La nivelul fiecărui judeţ şi în municipiul Bucureşti se înfiinţează oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară, denumite în continuare oficii teritoriale, ca unităţi cu personalitate juridică în subordinea Agenţiei Naţionale, prin reorganizarea actualelor oficii judeţene de cadastru, geodezie şi cartografie şi al municipiului Bucureşti şi a birourilor de carte funciară.

(3) Până la data de 31 decembrie 2016, la nivelul fiecărei circumscripţii judecătoreşti se va constitui şi va funcţiona cel puţin un birou de cadastru şi publicitate imobiliară, denumit în continuare birou teritorial, sau, după caz, un birou de relaţii cu publicul, ca unităţi fără personalitate juridică, în subordinea oficiilor teritoriale. Modul de organizare şi funcţionare, numărul, precum şi arondarea acestora pe unităţi administrativ-teritoriale se stabilesc prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(4) În vederea specializării relaţiilor de colaborare dintre unitatea administrativ-teritorială, instanţele de judecată, notarii publici şi Agenţia Naţională sau, după caz, oficiul teritorial, primarul, preşedintele instanţei sau al Consiliului Superior al Magistraturii şi preşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România sau al Camerei Notarilor Publici stabilesc prin dispoziţie persoanele din structura de specialitate a acestora care colaborează direct cu Agenţia Naţională sau, după caz, cu oficiul teritorial, în condiţiile stabilite prin protocol de colaborare încheiat între Agenţia Naţională şi instituţiile anterior menţionate.

(5) În aplicarea prevederilor alin. (4), Agenţia Naţională stabileşte întâlniri periodice de lucru cu colaboratorii, în vederea identificării modalităţii de îmbunătăţire a serviciilor prestate de instituţie.

(6) În îndeplinirea obligaţiilor ce le revin, instituţiile publice, notarii publici, experţii judiciari, persoanele autorizate să realizeze lucrări de cadastru, geodezie, cartografie şi fotogrammetrie şi executorii judecătoreşti vor avea acces direct, permanent, personal sau prin reprezentant ori on-line la conţinutul cărţilor funciare în format electronic, în vederea consultării cărţii funciare şi obţinerii pe cale electronică a extraselor de carte funciară şi transmiterii actelor instrumentate în vederea înscrierii acestora în cartea funciară. Agenţia Naţională va asigura până la data de 31 decembrie 2016 punerea în aplicare a acestor dispoziţii. Procedura comunicării actelor către birourile teritoriale se va stabili prin protocoale de colaborare aprobate prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, respectiv prin hotărâre a Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, şi prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale, protocoale care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(7) Furnizarea on-line a serviciilor de cadastru şi publicitate imobiliară poate fi pusă la dispoziţia altor persoane fizice şi juridice interesate, conform unor proceduri stabilite prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(8) În subordinea Agenţiei Naţionale funcţionează Centrul Naţional de Cartografie, ca instituţie cu personalitate juridică, care preia întreg patrimoniul şi personalul Centrului Naţional de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie şi Teledetecţie.

(9) Agenţia Naţională este condusă de un consiliu de administraţie format din 9 membri, incluzând reprezentanţi din sectorul public şi privat, numiţi exclusiv pe criterii de competenţă profesională, dintre care unul este directorul general al Agenţiei Naţionale şi preşedinte al consiliului de administraţie.

(10) Membrii consiliului de administraţie şi directorul general sunt numiţi şi revocaţi din funcţie prin decizie a prim-ministrului, la propunerea ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice.

(11) Organizarea, funcţionarea, atribuţiile şi competenţele consiliului de administraţie şi ale directorului general se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare a Agenţiei Naţionale, care se aprobă prin hotărâre*) a Guvernului.

(12) Membrii consiliului de administraţie primesc o indemnizaţie de şedinţă, care se plăteşte din bugetul Agenţiei Naţionale. Cuantumul indemnizaţiei de şedinţă se aprobă prin ordin al directorului general, la propunerea consiliului de administraţie, şi este de 20% din salariul de bază al directorului general. Secretarul consiliului de administraţie primeşte o indemnizaţie de şedinţă aprobată de consiliul de administraţie, la propunerea directorului general; cuantumul acesteia este de 7% din salariul de bază al directorului general al Agenţiei Naţionale.

(13) Directorul general este ordonator de credite şi reprezintă Agenţia Naţională pe plan intern şi internaţional. În îndeplinirea atribuţiilor şi responsabilităţilor, directorul general emite ordine cu caracter individual şi normativ. Ordinele cu caracter normativ se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(14) Agenţia Naţională elaborează anual un raport de activitate detaliat şi un raport financiar privind veniturile şi cheltuielile din anul bugetar precedent, identificând modul în care activităţile şi rezultatele financiare ale Agenţiei Naţionale au respectat bugetul anual de venituri şi cheltuieli aprobat, precum şi prevederile Programului naţional de cadastru şi carte funciară.

(15) Raportul de activitate şi raportul financiar realizate potrivit alin. (14) sunt prezentate consiliului de administraţie şi aprobate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Aceste documente vor fi publicate anual pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale.

CAPITOLUL II

Organizarea activităţii de cadastru

Art. 4

Agenţia Naţională are următoarele atribuţii principale:

a) coordonează şi controlează executarea lucrărilor de cadastru şi asigură înscrierea imobilelor în registrul de publicitate imobiliară la nivelul întregii ţări;

b) controlează executarea lucrărilor de cartografie, topografie, geodezie, fotogrammetrie şi teledetecţie la nivelul întregii ţări;

c) elaborează regulamente şi norme, promovează tehnici, procedee şi metodologii de specialitate compatibile cu cele ale Uniunii Europene, conform progreselor ştiinţifice şi tehnice în domeniul cadastrului, geodeziei, cartografiei şi publicităţii imobiliare;

d) autorizează persoanele fizice şi juridice care pot executa lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, pe teritoriul României, în condiţiile legii speciale care reglementează înfiinţarea uniunii profesionale a acestora;

e) organizează şi administrează fondul naţional de geodezie şi cartografie, precum şi baza de date a sistemului integrat de cadastru şi carte funciară;

f) asigură, în condiţiile legii, executarea, completarea, modernizarea şi menţinerea în stare de utilizare a reţelei geodezice naţionale;

g) asigură executarea şi actualizarea hărţilor oficiale;

h) avizează conţinutul topografic al hărţilor, planurilor, atlaselor, ghidurilor şi al altor documente cartografice destinate uzului public;

i) pune la dispoziţia autorităţilor publice şi a altor instituţii interesate, în condiţiile legii, situaţii statistice de sinteză privind terenurile şi construcţiile;

j) îndeplineşte sarcinile ce rezultă din angajamentele internaţionale în domeniul său de activitate;

k) participă la organizarea şi coordonarea măsurătorilor în vederea aplicării legilor funciare;

l) avizează tehnic expertizele efectuate de către experţii judiciari în specialitatea topografie, geodezie şi cadastru cu privire la corectitudinea datelor topografice utilizate, la solicitarea instanţelor de judecată. Avizele menţionate mai sus vor fi date de oficiul teritorial în baza unui regulament comun, elaborat de Agenţia Naţională şi Ministerul Justiţiei;

m) asigură înscrierea drepturilor reale ce se constituie, se transmit, se modifică sau se sting, la cererea notarului public sau a titularului dreptului ori a celorlalte persoane interesate;

n) asigură înscrierea căilor de atac împotriva înregistrărilor de carte funciară;

o) asigură înscrierea altor raporturi juridice, drepturi personale, interdicţii, incapacităţi şi litigii judiciare în legătură cu bunul imobil;

p) asigură formarea profesională continuă şi pregătirea personalului prin intermediul Centrului de Pregătire Profesională al Agenţiei Naţionale, instituţie fără personalitate juridică, prin Institutul Notarial Român sau prin alte entităţi abilitate;

q) realizează, actualizează şi administrează registrul electronic naţional al nomenclaturilor stradale;

r) realizează şi întreţine geoportalul INSPIRE al României şi asigură compatibilitatea acestuia cu geoportalul INSPIRE al Uniunii Europene, îndeplineşte alte atribuţii care îi revin prin Ordonanţa Guvernului nr. 4/2010 privind instituirea Infrastructurii naţionale pentru informaţii spaţiale în România, republicată;

s) îndeplineşte şi alte atribuţii ce au legătură cu activitatea specifică.

Art. 5

(1) Nomenclatura stradală se aprobă prin hotărâre a consiliului local, se organizează pe fiecare localitate şi reprezintă evidenţa primară unitară care serveşte la atribuirea denumirii străzii şi a numărului administrativ.

(2) Registrul electronic naţional al nomenclaturilor stradale reprezintă sistemul unic de referinţă la nivel naţional, în care sunt înscrise nomenclaturile stradale de la nivelul comunelor, oraşelor şi al municipiilor. Registrul este obligatoriu de utilizat de instituţiile şi autorităţile administraţiei publice centrale şi locale în activitatea specifică. Agenţia Naţională asigură instituţiilor şi autorităţilor publice, precum şi notarilor publici accesul liber şi gratuit la registru.

(3) Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia de a furniza şi actualiza datele cu privire la nomenclatura stradală proprie din registrul electronic al nomenclaturilor stradale.

(4) Modificarea adresei administrative a imobilului se notează în cartea funciară. Prin excepţie de la prevederile art. 31 alin. (1), încheierea prin care se dispune notarea modificării adresei administrative se comunică numai la cererea persoanei interesate.