În Monitorul Oficial nr. 606 din 11 august a.c. a fost publicată Norma nr. 10/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a societăţilor din domeniul asigurărilor.


Această decizie este citată în lucrarea Codul de procedură penală. Comentariu pe articole , disponibilă acum în Legalis® . Accesează volumul!


În extras

Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea normă:

Art. 1.

Se pune în aplicare Sistemul de raportare contabilă la 30 iunie 2015 a societăţilor din domeniul asigurărilor, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezenta normă.

Art. 2.

Sistemul prevăzut la art. 1 este aplicabil asigurătorilor, reasigurătorilor şi brokerilor de asigurare şi/sau reasigurare, astfel cum sunt definiţi la art. 2 lit. A pct. 5, lit. B pct. 39 şi lit. C pct. 57 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare şi supravegherea asigurărilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3.

La data intrării în vigoare a prezentei norme se abrogă Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 18/2014 pentru punerea în aplicare a Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a societăţilor din domeniul asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 şi 570 bis din 31 iulie 2014.

Art. 4.

Asigurătorii, reasigurătorii şi brokerii de asigurare şi/sau reasigurare şi subunităţile acestora vor asigura îndeplinirea prevederilor prezentei norme.

Art. 5.

Termenul de depunere de către societăţile din domeniul asigurărilor a raportărilor contabile întocmite la 30 iunie 2015 la Autoritatea de Supraveghere Financiară şi la Ministerul Finanţelor Publice este 17 august 2015.

Art. 6.

Neîndeplinirea prevederilor prezentei norme se sancţionează conform art. 39 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 7.

Prezenta normă se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării acesteia.

Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,

Mişu Negriţoiu

*) Anexa se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 bis, care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome „Monitorul Oficial”, Bucureşti, Şos. Panduri nr. 1.