În Monitorul Oficial nr. 399 din 9 iunie a.c. a fost republicată Legea nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, în temeiul art. 248 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările ulterioare, dându-se textelor o nouă numerotare. Legea nr. 64/2008 a fost republicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 485 din 8 iulie 2011.


Totul despre insolvență. Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 și Legea procedurii insolvenței. Comentariu pe articole. Ediția 4 sunt acum Legalis®. Comandă cărțile în Raftul Legalis®


În extras

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1.

(1) Prezenta lege stabileşte cadrul legal pentru funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil.

(2) Sunt exceptate de la prevederile prezentei legi instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 1. Condiţiile de funcţionare în siguranţă a acestor instalaţii şi echipamente se reglementează prin legi specifice.

Art. 2.

În scopul funcţionării în condiţii de siguranţă, instalaţiile sub presiune şi instalaţiile de ridicat clasice, aparatele consumatoare de combustibil şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 2, precum şi instalaţiile sub presiune, instalaţiile de ridicat, unele instalaţii din cadrul obiectivelor nucleare, precum şi componentele acestora, prevăzute în anexa nr. 3, se supun regimului de autorizare şi de verificare tehnică, potrivit prevederilor prezentei legi.

Art. 3.

(1) Introducerea pe piaţă, punerea în funcţiune şi/sau utilizarea instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute la art. 2 sunt admise numai în condiţiile stabilite de prezenta lege.

(2) În situaţia în care instalaţiile şi echipamentele prevăzute la art. 2 sunt reglementate prin directive europene, acestea se supun regimului de autorizare şi verificare tehnică dacă prin această cerinţă nu se aduce atingere directivelor europene aplicabile, transpuse prin reglementări tehnice.

Art. 4.

(1) Inspecţia de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune şi Instalaţiilor de Ridicat, denumită în continuare ISCIR, este organul de specialitate al administraţiei centrale, cu personalitate juridică, responsabil în numele statului pentru asigurarea măsurilor de funcţionare în condiţii de siguranţă a instalaţiilor şi echipamentelor prevăzute în anexele nr. 2 şi 3, denumite în continuare instalaţii/echipamente.

(2) ISCIR exercită următoarele funcţii:

  1. a) de autoritate în domeniul instalaţiilor/echipamentelor, care asigură controlul respectării prevederilor referitoare la condiţiile de introducere pe piaţă şi punere în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor, precum şi urmărirea şi controlul regimului de autorizare şi verificarea tehnică a instalaţiilor/echipamentelor;
  2. b) de reglementare, prin care se asigură elaborarea documentelor cu caracter normativ pentru domeniul său de activitate.

(3) ISCIR funcţionează în subordinea Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului şi este finanţată integral din venituri proprii, potrivit legii.

(4) ISCIR este condusă de un inspector de stat şef, numit prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului, iar modul de organizare şi funcţionare a ISCIR se stabileşte prin hotărâre a Guvernului**).

Art. 5.

În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

  1. a) accident — evenimentul fortuit, care întrerupe funcţionarea normală a unei/unui instalaţii/echipament,

provocând avarii şi/sau afectând viaţa sau sănătatea oamenilor ori mediul;

  1. b) autorizare — activitatea de evaluare şi atestare, efectuată de către ISCIR, a competenţei şi capabilităţii unei persoane fizice sau juridice de a desfăşura una dintre activităţile prevăzute la art. 8 alin. (1);
  2. c) aviz obligatoriu de instalare — acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), ca urmare a verificării condiţiilor de montare/instalare conform prescripţiilor tehnice, pe baza căruia pot începe lucrările de montare/instalare;
  3. d) autorizare a funcţionării — acordul emis de ISCIR pentru deţinătorii/utilizatorii de instalaţii/echipamente, după caz, stabilit prin hotărâre a Guvernului conform prevederilor art. 4 alin. (4), în scopul atestării faptului că o instalaţie/un echipament îndeplineşte toate condiţiile şi cerinţele pentru a fi pusă/pus în funcţiune în condiţii de siguranţă;
  4. e) construire — activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, realizată conform documentaţiei tehnice aferente acesteia;
  5. f) deţinător — persoana fizică sau juridică ce deţine cu orice titlu o instalaţie/un echipament în exploatare;
  6. g) documentaţie tehnică — totalitatea documentelor şi instrucţiunilor elaborate, conform prevederilor prescripţiilor tehnice, de către producător pentru construirea, montarea, instalarea, punerea în funcţiune, realizarea reviziilor, reparaţiilor şi/sau pentru întreţinerea instalaţiilor/echipamentelor sau, respectiv, totalitatea documentelor întocmite de către persoanele fizice ori juridice autorizate pentru efectuarea acestor activităţi în vederea realizării sarcinilor specifice ce le revin; documentaţia tehnică include, după caz, descrierea generală a instalaţiei/echipamentului, proiectele de execuţie, procesul de fabricaţie, schemele şi circuitele pentru componentele instalaţiilor/echipamentelor, descrieri şi explicaţii necesare pentru înţelegerea acestor desene şi scheme, rezultatele calculelor de proiectare, rapoartele încercărilor şi examinărilor şi altele asemenea;
  7. h) expertiză tehnică — investigaţia/examinarea cu caracter tehnic a unei/unui instalaţii/echipament;
  8. i) instalare — activitatea de fixare/amplasare a unei/unui instalaţii/echipament la locul utilizării şi/sau de conectare a acesteia/acestuia la alte instalaţii sau echipamente, în vederea asigurării condiţiilor de funcţionare;
  9. j) introducere pe piaţă — acţiunea de a face disponibilă/disponibil, pentru prima dată, contra cost sau gratuit, o instalaţie/un echipament în vederea distribuirii şi/sau utilizării;
  10. k) întreţinere — totalitatea operaţiunilor prin care se asigură menţinerea instalaţiei/echipamentului în parametrii de funcţionare în condiţii de siguranţă;

l montare — activitatea de îmbinare a componentelor unei/unui instalaţii/echipament, conform documentaţiei tehnice, în vederea funcţionării acesteia/acestuia;

  1. m) omologare — totalitatea activităţilor desfăşurate de către o comisie, în legătură cu un anumit tip de instalaţie/echipament,
  2. n) prescripţie tehnică — norma tehnică elaborată de către ISCIR şi aprobată prin ordin al ministrului economiei, comerţului şi turismului*), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, care conţine, pentru domenii clar definite, condiţii şi cerinţe tehnice referitoare la instalaţii/echipamente şi la activităţi specifice domeniului de activitate, prevăzute la art. 8 alin. (1), ce se realizează în legătură cu acestea, în vederea introducerii pe piaţă, punerii în funcţiune şi utilizării instalaţiilor/echipamentelor respective în condiţii de siguranţă în funcţionare;
  3. o) producător — persoana fizică sau juridică, responsabilă pentru proiectarea şi/sau realizarea unei/unui instalaţii/echipament în scopul introducerii pe piaţă şi/sau al punerii în funcţiune, în numele său, precum şi orice persoană fizică sau juridică, care construieşte, montează, instalează, ambalează sau etichetează o instalaţie/un echipament în vederea introducerii pe piaţă şi/sau punerii în funcţiune sub nume propriu;
  4. p) punere în funcţiune — acţiunea care are loc în momentul primei utilizări a unei/unui instalaţii/echipament;
  5. q) regim de autorizare şi verificare tehnică — totalitatea condiţiilor, cerinţelor, examinărilor, încercărilor şi/sau evaluărilor la care este supusă/supus, cu caracter obligatoriu, o instalaţie/un echipament, pe parcursul realizării şi utilizării, precum şi deciziile luate în legătură cu aceasta/acesta, în scopul de a se asigura funcţionarea în condiţii de siguranţă, conform prescripţiilor tehnice;
  6. r) reparare — ansamblul de lucrări şi operaţiuni ce se execută prin înlăturarea neconformităţilor/defecţiunilor constatate la o instalaţie/un echipament, în scopul aducerii acesteia/acestuia la parametrii iniţiali sau la alţi parametri care asigură funcţionarea în condiţii de siguranţă a acesteia, conform prescripţiilor tehnice;
  7. s) revizie — activitatea, de regulă planificată, ce constă în ansamblul operaţiunilor ce se execută asupra unei/unui instalaţii/echipament în scopul reglării sau înlocuirii pieselor şi aparatelor înglobate de aceasta/acesta, conform prescripţiilor tehnice;
  8. t) utilizator— persoana fizică sau juridică ce are în folosinţă o instalaţie/un echipament;
  9. u) verificare tehnică — ansamblul examinărilor şi încercărilor efectuate în vederea autorizării funcţionării instalaţiilor/echipamentelor ori realizate în timpul activităţilor de montare, instalare, reparare sau revizie a instalaţiilor/echipamentelor, în conformitate cu cerinţele din documentaţiile tehnice şi/sau prevederile prescripţiilor tehnice;
  10. v) verificare tehnică în utilizare — totalitatea examinărilor şi încercărilor efectuate la o instalaţie/un echipament periodic şi ori de câte ori se modifică configuraţia acesteia/acestuia în baza căreia s-a acordat autorizarea funcţionării, în scopul asigurării condiţiilor de funcţionare în siguranţă.

Art. 6.

Fără a se aduce atingere prevederilor art. 3 alin. (2), se admit introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune a instalaţiilor/echipamentelor care îndeplinesc următoarele condiţii, după caz:

  1. a) sunt respectate condiţiile şi cerinţele de funcţionare în condiţii de siguranţă;
  2. b) sunt omologate;
  3. c) sunt puse la dispoziţia utilizatorilor, de către producători, instrucţiuni tehnice pentru utilizarea instalaţiilor/echipamentelor în condiţii normale, pentru întreţinerea, realizarea reviziilor şi a reparaţiilor instalaţiilor/echipamentelor, precum şi, după caz, pentru pregătirea personalului de deservire;
  4. d) au autorizarea funcţionării emisă conform prevederilor prescripţiilor tehnice aplicabile;
  5. e) există, pentru utilizare, la fiecare loc de muncă, instrucţiuni tehnice pentru utilizare în condiţii normale, precum şi documente cuprinzând măsurile ce trebuie luate în caz de avarii, întreruperi şi dereglări ale instalaţiei/echipamentului sau ale proceselor în care aceasta/acesta este înglobată/înglobat;
  6. f) există, pentru utilizare, personal de deservire autorizat.