În Monitorul Oficial nr. 246 din 10 aprilie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 837/2015 al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.392/2011 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.


Codul insolvenței. Legea nr. 85/2014. Comentariu pe articole. Ediția 5 este acum Legalis®. Comandă cartea în Raftul Legalis®


În extras

Art. I.

Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 3.392/2011 pentru aprobarea Procedurii privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 816 din 18 noiembrie 2011, se modifică şi se completează după cum urmează:

  1. La anexa nr. 1, la capitolul II „Stabilirea din oficiu a obligaţiilor de plată”, punctul 2 „Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu excepţia taxei pe valoarea adăugată”, subpunctul 2.6.6, după primul paragraf se introduce un nou paragraf, care va avea următorul cuprins:

„Decizia de impunere din oficiu se desfiinţează şi din iniţiativa organului fiscal, potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (2) din Codul de procedură fiscală. Constatările organului fiscal se menţionează în Referatul privind impunerea din oficiu.”

  1. La anexa nr. 2, formularele „Referat privind impunerea din oficiu”, precum şi „Decizie de desfiinţare a deciziei de impunere din oficiu” se modifică şi se înlocuiesc cu formularele prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.”

Art. II.

Direcţia generală proceduri pentru administrarea veniturilor, Direcţia generală de reglementare a colectării creanţelor bugetare, Direcţia generală de tehnologia informaţiei, Direcţia generală de administrare a marilor contribuabili, direcţiile generale regionale ale finanţelor publice şi unităţile fiscale subordonate acestora vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.