Opinie separată la Decizia Curții Constituționale nr. 724/2014

În Monitorul Oficial nr. 120 din 16 februarie a.c. a fost publicată Decizia Curții Constituționale a României nr. 724 din 16 decembrie 2014 prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 11 alin. (1) şi (2), art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (6) şi (9), art. 31 alin. (5) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

By |2021-12-07T12:04:27+02:00februarie 18th, 2015|Ştiri juridice|

RIL admis cu privire la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 285^1 raportat la art. 287^1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/20067

În Monitorul Oficial nr. 117 din 13 februarie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2/2015 din 19 ianuarie, prin care completul competent să judece recursul în interesul legii a luat în examinare recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Cluj privind stabilirea taxei judiciare de timbru în cazul plângerii împotriva hotărârilor Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în aplicarea art. 2851 raportat la art. 28717 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare.

By |2021-12-07T12:04:32+02:00februarie 17th, 2015|Ştiri juridice|

Modificarea Ordinului preşedintelui A.N.A.F. nr. 1.847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 78^1din Codul de procedură fiscală

În Monitorul Oficial nr. 114 din 12 februarie a.c. a fost publicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 320/2015 privind modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.847/2014 pentru aprobarea procedurilor de aplicare a art. 781 din Codul de procedură fiscală, precum şi pentru aprobarea modelului şi conţinutului unor formulare.

By |2021-12-07T12:04:34+02:00februarie 16th, 2015|Ştiri juridice|

Completarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. j), j^1), k), l) şi m)din Codul fiscal

În Monitorul Oficial nr. 113 din 12 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 138/2015 al Ministerului Finanțelor Publice pentru modificarea şi completarea Normelor privind aplicarea scutirii de taxă pe valoarea adăugată prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. j), j^1), k), l) şi m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi la art. X şi XI din Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind statutul forţelor Statelor Unite ale Americii în România, semnat la Washington la 30 octombrie 2001, ratificat prin Legea nr. 260/2002, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.389/2011.

By |2021-12-07T12:04:35+02:00februarie 13th, 2015|Ştiri juridice|

Ordin privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2015

În Monitorul Oficial nr. 110 din 11 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 307/152/2015 al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale și al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor privind stabilirea perioadelor şi zonelor de prohibiţie a pescuitului, precum şi a zonelor de protecţie a resurselor acvatice vii în anul 2015.

By |2021-12-07T12:04:36+02:00februarie 13th, 2015|Ştiri juridice|

Modificarea Regulilor generale privind piaţa centralizată de gaze naturale

În Monitorul Oficial nr. 108 din 11 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 6/2015 al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru modificarea Regulilor generale privind piaţa centralizată de gaze naturale, aprobate prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 50/2013.

By |2021-12-07T12:04:37+02:00februarie 13th, 2015|Ştiri juridice|

Aprobarea Regulamentului privind monitorizarea de către A.N.R.E. a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie a energiei electrice

În Monitorul Oficial nr. 108 din 11 februarie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 5/2015 Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru aprobarea Regulamentului privind monitorizarea de către Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a programelor de conformitate stabilite de operatorii de distribuţie a energiei electrice.

By |2021-12-07T12:04:39+02:00februarie 13th, 2015|Ştiri juridice|
Go to Top