În Monitorul Oficial nr. 44 din 19 ianuarie a.c. a fost publicată Norma nr. 2/2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară pentru modificarea Normei Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.


Noul Cod civil. Comentariu pe articole. Ediția 2. Adăugită și revizuită – Comandă acum în Legalis®


În extras

Art. I.

Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 12 noiembrie 2014, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 21, alineatele (1) şi (5) vor avea următorul cuprins:

Art. 21.

(1) Asigurătorii RCA au obligaţia de a stabili tarifele de primă pe categorii de riscuri omogene, pe perioade de un an, calculate pe baze actuariale general acceptate, pentru limitele de despăgubire stabilite în baza prevederilor art. 24.

………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

(5) Tarifele de primă nu pot fi modificate decât după minimum 6 luni de la ultima notificare, cu excepţia indexărilor sau a modificărilor pe anumite categorii de riscuri.”

2. La articolul 23, alineatul (4) va avea următorul cuprins:

„(4) Asigurătorii RCA au obligaţia să prevadă în orice contract de intermediere obligaţia intermediarului de a încasa prima de asigurare aferentă poliţelor RCA direct într-un cont colector al asigurătorului, iar în cazul plăţilor în numerar sau cu cardul, de a vira prima de asigurare încasată în contul asigurătorului, în cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării. Plata comisionului de intermediere se va efectua conform convenţiei între părţi,”

3. La articolul 51, alineatul (5) se abrogă.