În Monitorul Oficial nr. 905 din 12 decembrie a.c. a fost publicată Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 81/2014 pentru prorogarea unor termene privind stabilirea unor măsuri pentru asigurarea facilităţilor la transport pentru anumite categorii de persoane.


Codul penal. Comentariu pe articole – Comandă acum în Legalis®


În extras

Având în vedere necesitatea asigurării facilităţilor la transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii,

luând în considerare faptul că procesul de distribuţie a cârdului naţional de asigurări de sănătate este în curs de derulare, ţinând seama de faptul că persoanele îndreptăţite mai pot beneficia de facilităţi la transport pe baza tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor speciale de călătorie numai până la data de 31 decembrie 2014,

constatând că situaţia actuală reclamă o intervenţie imediată pentru asigurarea în continuare a facilităţilor la transport până la emiterea în totalitate a acestor carduri, prin utilizarea în această perioadă a tichetelor de călătorie gratuite sau a taloanelor speciale de călătorie,

ţinând seama de faptul că neadoptarea acestei măsuri ar conduce, începând cu data de 1 ianuarie 2015, la imposibilitatea asigurării facilităţilor la transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, pe baza tichetelor/taloanelor de călătorie,

în considerarea faptului că toate aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată,

în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. I.

Termenul prevăzut la art. V şi VII din Ordonanţa Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 31 ianuarie 2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 211/2012, se prorogă până la data de 31 decembrie 2015.

Art. II.

Termenul prevăzut la alin. (2) al articolului unic din Ordonanţa Guvernului nr. 4/2013 pentru abrogarea unor prevederi din Legea nr. 211/2012 privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 8/2011 pentru modificarea şi completarea legislaţiei cu privire la eliberarea, gestionarea şi monitorizarea documentelor de călătorie acordate pensionarilor, veteranilor de război şi văduvelor de război, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2013, se prorogă până la data de 1 ianuarie 2016.