În Monitorul Oficial nr. 795 din 31 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 438/2014 al Consiliului Concurenţei privind punerea în aplicare a Regulamentului pentru modificarea Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 365/2010.


Comandă acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

REGULAMENT

pentru modificarea Regulamentului privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 385/2010

În temeiul art. 26 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Concurenţei adoptă prezentul regulament.

Art. I

Regulamentul privind concentrările economice, pus în aplicare prin Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 385/2010, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 şi 553 bis din 5 august 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

  1. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Cu cel puţin două săptămâni anterior notificării, se recomandă ca părţile notificatoare să solicite Consiliului Concurenţei desfăşurarea unor consultări la sediul autorităţii de concurenţă, în scopul lămuririi unor aspecte esenţiale privind o concentrare economică. În acest scop, părţile vor pune la dispoziţia Consiliului Concurenţei, cu 5 zile anterior datei întâlnirii, informaţii exacte cu privire la concentrarea economică: părţile la concentrare, pieţele pe care acestea activează, o descriere sumară a modului de realizare a concentrării şi a modalităţii de exercitare a controlului.”

  1. Articolul 11 va avea următorul cuprins:

„ARTICOLUL 11

Publicarea informării cu privire la o notificare

În cazurile în care Consiliul Concurenţei constată că o concentrare economică notificată intră în sfera de aplicare a legii, va publica pe pagina web şi/sau în presă o informare privind notificarea primită, menţionând în acelaşi timp şi numele întreprinderilor implicate, ţările lor de origine, natura concentrării, sectoarele economice implicate şi data primirii notificării. Eventualele completări sau modificări ale informaţiilor care privesc concentrarea respectivă vor putea fi publicate. Consiliul Concurenţei va ţine cont de interesul legitim al întreprinderilor privind protejarea secretelor de afacerii şi a altor informaţii confidenţiale ale acestora. Părţile notificatoare pot solicita ca nicio informare să nu fie publicată până la adoptarea deciziei, indicând motive întemeiate pentru justificarea unei asemenea solicitări, cu excepţia situaţiei în care complexitatea cazului şi efectele anticipate asupra concurenţei determină Consiliul Concurenţei să solicite observaţii de la terţi.”

  1. La articolul 13, litera c) va avea următorul cuprins:

„c) două sau mai multe întreprinderi fuzionează ori una sau mai multe întreprinderi dobândesc controlul unic sau în comun al unei alte întreprinderi şi:

c.1. — cota de piaţă combinată a tuturor părţilor la concentrare care desfăşoară activităţi comerciale pe aceeaşi piaţă a produsului şi pe aceeaşi piaţă geografică (relaţii pe orizontală) este mai mică de 20%; şi

c.2. — niciuna dintre cotele de piaţă individuale sau combinate ale tuturor părţilor la concentrare care desfăşoară activităţi comerciale pe o piaţă a produsului care se găseşte în amonte sau în aval faţă de o piaţă a produsului pe care îşi desfăşoară activitatea orice altă parte la concentrare (relaţii pe verticală) nu este egală cu 30% sau mai mare5.”

  1. La articolul 14, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Pentru a stabili dacă o concentrare economică se încadrează în una dintre categoriile prezentate la art. 13, Consiliul Concurenţei se va asigura că toate circumstanţele relevante sunt stabilite suficient de clar. în cazurile în care definirea pieţelor este un element cheie al evaluării respective, părţile vor transmite Consiliului Concurenţei informaţii privind tranzacţia şi toate definiţiile posibile ale pieţelor relevante cu cel puţin 5 zile anterior datei consultării prealabile. Părţile notificatoare sunt obligate să descrie toate pieţele relevante ale produsului şi geografice alternative asupra cărora concentrarea economică ar putea avea un impact şi să furnizeze datele şi informaţiile legate de definirea pieţelor respective.”

  1. La articolul 14 alineatul (4), litera b) va avea următorul cuprins:

„b) concentrările economice în care cel puţin două dintre părţile la concentrare sunt prezente pe pieţe învecinate strâns legate6, în special atunci când una sau mai multe dintre părţile la concentrare deţin în mod individual o cotă de piaţă de cel puţin 30% pe orice piaţă a produsului pe care nu există relaţii pe orizontală sau pe verticală între părţi, dar care este o piaţă învecinată cu o altă piaţă pe care îşi desfăşoară activitatea o altă parte implicată în concentrare; ”.

  1. La articolul 15, alineatul (1) va avea următorul cuprins:

„(1) Contactele prealabile notificării permit Consiliului Concurenţei şi părţilor notificatoare stabilirea informaţiilor necesare pentru o analiză adecvată a concentrării propuse. În interesul părţilor notificatoare, care intenţionează să înainteze o notificare în forma simplificată, se recomandă iniţierea de contacte prealabile notificării cu Consiliul Concurenţei8. Contactele prealabile notificării trebuie iniţiate cu cel puţin două săptămâni înainte de data la care părţile intenţionează să depună la autoritatea de concurenţă formularul simplificat de notificare a concentrării economice. ”

  1. În anexa nr. I, punctul 6.1 va avea următorul cuprins:

„6.1. În sensul informaţiilor solicitate în prezentul formular, pieţele afectate constau în pieţele relevante ale produselor în care, pe teritoriul României sau pe o parte a acestuia:

  1. a) două sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi pe aceeaşi piaţă a produsului, în cazul în care concentrarea va conduce la o cotă de piaţă combinată de 20% sau mai mult (relaţii pe orizontală);
  2. b) una sau mai multe părţi la concentrare desfăşoară activităţi pe o piaţă a produsului situată în amontele sau în avalul unei pieţe a produsului pe care operează oricare dintre celelalte părţi la concentrare şi oricare dintre cotele lor de piaţă individuale sau combinate la orice nivel reprezintă 30% sau mai mult, indiferent dacă există sau nu o relaţie furnizor/client între părţile la concentrare12 (relaţii pe verticală).

Pe baza definiţiilor precedente şi a cotelor de piaţă, identificaţi fiecare piaţă afectată în sensul subsecţiunii III. ”