În Monitorul Oficial nr. 770 din 23 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 3499/C/2014 al Ministerului Justiţiei privind aprobarea Normelor metodologice de acordare a majorării pentru lucrări de excepţie sau misiuni speciale, precum şi stabilirea condiţiilor şi activităţilor în vederea acordării majorării pentru activitatea desfăşurată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, pentru funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei.


Comandă acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


În extras

Art. 1

Funcţionarii publici cu statut special din Ministerul Justiţiei – aparatul central – care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorul acestuia, beneficiază de o majorare de până la 50% din salariul de bază prevăzut de legislaţia în vigoare la data de 31 decembrie 2009, denumită în continuare majorare.

Art. 2

Sunt considerate lucrări de excepţie acele lucrări care presupun:

a) contribuţia la elaborarea sau implementarea unor politici publice, strategii, documentaţii speciale şi alte asemenea lucrări, cu impact la nivelul sistemului judiciar sau la nivel naţional;

b) contribuţia la elaborarea unor propuneri legislative sau modificarea legislaţiei existente, de relevanţă în domeniul de activitate;

c) aplicarea şi atragerea, prin documentaţiile întocmite, a altor resurse financiare decât cele de la bugetul de stat, precum şi utilizarea fondurilor respective pe baza unei bune gestiuni financiare;

d) realizarea cu eficacitate şi eficientă a altor lucrări complexe.

Art. 3

Sunt considerate misiuni speciale acele activităţi care presupun:

a) participarea ca reprezentant al Ministerului Justiţiei la diverse negocieri şi proceduri de atribuire;

b) participarea la diverse grupuri interministeriale guvernamentale, parlamentare sau internaţionale;

c) desfăşurarea unor activităţi suplimentare în cadrul altor direcţii sau instituţii pentru care Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite;

d) participarea la misiuni internaţionale;

e) contribuţii aduse în comisiile care monitorizează şi implementează strategii la nivelul ministerului;

f) îndeplinirea altor atribuţii decât cele din fişa postului, cu grad ridicat de complexitate.

Art. 4

(1) Majorarea se acordă lunar, pentru o perioadă de maximum 6 luni, pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de încadrare, cumulat pe total buget, pentru ordonatorul principal de credite.

(2) După expirarea termenului prevăzut la alin. (1), majorarea se poate acorda aceloraşi persoane, în acelaşi procent sau într-un procent diferit, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale şi dacă se respectă procedura reglementată la art. 5.

Art. 5

(1) Majorarea se acordă prin ordin al ministrului justiţiei, la propunerea scrisă a superiorului ierarhic, care va cuprinde, în mod obligatoriu, motivarea, procentul propus în funcţie de lucrările de excepţie sau misiunile speciale, precum şi perioada de acordare.

(2) Propunerea de acordare a majorării se avizează de către conducătorul compartimentului din care face parte salariatul, de compartimentul de resurse umane, din punctul de vedere al încadrării în procentul de 5% prevăzut la art. 4 alin. (1), precum şi de compartimentul economic, din punct de vedere financiar.