În Monitorul Oficial nr. 729 din 6 octombrie a.c. a fost publicată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 62/2014 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului.


Comandă acum cele mai noi volume din Raftul Legalis® – Noul Cod penal și Noul Cod de procedură penală


Articol unic.

După articolul 52 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 295 din 16 aprilie 2008, cu modificările şi completările ulterioare, se introduce un nou articol, articolul 53, cu următorul cuprins:

Art. 53

(1) Ministerul Finanţelor Publice, prin Trezoreria Statului, poate oferi instituţiilor publice servicii de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată ale veniturilor bugetului general consolidat, cu condiţia autorizării trezoreriei în cel puţin unul dintre sistemele de plăţi Mastercard, VISA sau alte sisteme de plăţi similare. În vederea autorizării trezoreriei, Ministerul Finanţelor Publice primeşte de la entităţile de plăţi Mastercard, Visa sau altele asemenea un acord prin care acestea acceptă autorizarea acesteia, în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(2) Trezoreria Statului acceptă conectarea la un sistem de plată în următoarele condiţii cumulative:

a) nu se constituie niciun fel de garanţii de către Trezoreria Statului şi instituţii publice;

b) comisioanele solicitate de emitenţii cardurilor şi de către sistemele de plăţi se exprimă în procent şi nu depăşesc cumulat 0,3% din valoarea fiecărei tranzacţii. Nu se acceptă comisioane fixe sau alte costuri suplimentare pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

c) nu se acceptă solicitarea de alte costuri sau comisioane, inclusiv licenţe, mentenanţe, update sau upgrade, de către emitenţii cardurilor sau sistemele de plăţi pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

d) sistemele de plăţi acceptă desfăşurarea anuală, împreună cu Trezoreria Statului, de acţiuni de promovare şi educare a contribuabililor în scopul utilizării sistemelor electronice de plăţi. La solicitarea sistemelor de plăţi, Trezoreria Statului poate accepta şi participarea la alte acţiuni de promovare a sistemelor de plăţi electronice;

e) furnizarea serviciilor de acceptare de plăţi la nivelul instituţiilor publice se poate realiza şi direct, prin intermediul Trezoreriei Statului, fără conectarea sau definirea instituţiilor publice drept comercianţi şi fără solicitarea de comisioane sau alte costuri de către emitenţii cardurilor sau sistemele de plăţi pentru Trezoreria Statului şi instituţii publice;

f) sistemele de plăţi acceptă normele şi procedurile emise în aplicarea prezentei ordonanţe de urgenţă, aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice;

g) restituirea sumelor către plătitori, inclusiv operaţiunile de tip refuz la plată, se efectuează potrivit legislaţiei naţionale în vigoare şi normelor metodologice aprobate potrivit alin. (13);

h) plata comisioanelor prevăzute la lit. b) se realizează prin debitare directă şi/sau prin plata facturilor emise la termenele stabilite de către sistemele de plată, fără a depăşi valoarea comisionului datorat pentru tranzacţiile dintr-o lună calendaristică, cu încadrarea în limita maximă stabilită la lit. b). În cazul plăţilor comisionului prin debitare directă, sistemele de plăţi emit la data debitării şi documentele justificative.

(3) Modalitatea de furnizare a serviciilor prevăzute la alin (1) către instituţii publice se stabileşte prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(4) Cheltuielile privind implementarea, dezvoltarea şi mentenanţa aplicaţiilor pentru serviciile de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată se suportă din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul Trezoreriei Statului, în funcţie de aprobarea cheltuielilor cu această destinaţie în bugetele respective. Cheltuielile privind prestarea serviciilor de procesare, decontare, comunicaţii şi alte servicii sau resurse necesare activităţii de acceptare de plăţi electronice cu carduri de plată se suportă din bugetul de stat sau, după caz, din bugetul Trezoreriei Statului, în funcţie de aprobarea cheltuielilor cu această destinaţie în bugetele respective.

(5) Comisioanele prevăzute la alin. (2) lit. b), pentru veniturile bugetului general consolidat achitate de către persoanele fizice, se suportă de la bugetul de stat.

(6) Diferenţele de curs nefavorabile aferente tranzacţiilor cu cardul, în valută, se suportă din bugetul de stat. Diferenţele de curs favorabile aferente tranzacţiilor cu cardul, în valută, se fac venit la bugetul de stat.

(7) Procedura şi termenele de decontare şi înregistrare a tranzacţiilor în lei şi valută se aprobă prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(8) Sistemele de plăţi pot participa la dezvoltarea aplicaţiilor Trezoreriei Statului, cu condiţia transferării către Ministerul Finanţelor Publice a dreptului de proprietate intelectuală, a codului-sursă şi a cunoştinţelor aferente aplicaţiilor dezvoltate, fără a solicita costuri şi fără a limita în vreun fel utilizarea, modificarea, distribuirea aplicaţiei dezvoltate şi numărul de utilizatori.

(9) Serviciile de acceptare de plată prevăzute în prezentul articol sunt aplicabile pentru veniturile bugetului general consolidat, achitate de persoanele fizice.

(10) Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de acceptare de plăţi electronice cu cârduri de plată a veniturilor bugetului general consolidat şi de la persoane juridice. Tipurile de venituri care pot fi achitate de către persoanele juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice, pe baza analizei funcţionale efectuate de minister în vederea stabilirii tipurilor de venituri a căror plată se poate face prin sistem.

(11) Ministerul Finanţelor Publice poate presta serviciile de acceptare de plăţi electronice cu cârduri de plată şi pentru alte persoane juridice care încasează venituri ale bugetului general consolidat sau alte sume prevăzute de lege, de la persoane fizice sau juridice. Tipurile de venituri prevăzute de lege sau sumele care pot fi achitate către aceste persoane juridice, nivelul comisioanelor, entitatea care suportă comisionul, în acest caz, se stabilesc prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(12) Modalitatea şi fluxurile de plată a comisioanelor prevăzute la alin. (2) lit. b), reconstituirea sumelor reţinute prin debitare directă, documentele justificative acceptate şi termenele de plată se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.

(13) În aplicarea prevederilor prezentului articol se emit norme metodologice aprobate prin ordin al ministrului finanţelor publice.”