În Monitorul Oficial nr. 716 din 1 octombrie a.c. a fost publicat Ordinul nr. 105/2014 al Ministerului Apărării Naţionale pentru aprobarea Instrucţiunilor privind asistenţa psihologică în Armata României.
În extras
Art. 1
Se aprobă Instrucţiunile privind asistenţa psihologică în Armata României, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Art. 2
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:
a)art. 17 alin. (1) lit. c) din „S.M.G./F.O.S.–3.13, Instrucţiuni privind selecţia, formarea, dezvoltarea profesională şi evoluţia în carieră a personalului forţelor speciale“, aprobate prin Ordinul ministrului apărării nr. M.S. 212/2007*);
b)art. 21 din Normele pentru ocuparea de către personalul Ministerului Apărării Naţionale a posturilor permanente din structurile de reprezentare naţională în străinătate, precum şi a celor din structurile internaţionale la care România este parte, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 88/2009, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 26 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare;
c)art. 21 din Criteriile şi metodologia privind selecţia personalului în vederea participării la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M. 101/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 890 din 15 decembrie 2011, cu modificările şi completările ulterioare;
d)art. 5 din Ordinul şefului Statului Major General nr. SMG/S-17/2006 privind îmbunătăţirea activităţii de protecţie a informaţiilor clasificate în Statul Major General şi structurile subordonate**);
e) Dispoziţia şefului Statului Major General nr. SMG-74/2012 privind activitatea de asistenţă psihologică în Statul Major General şi structurile subordonate**);
f) Dispoziţia şefului Statului Major General nr. SMG-28/2003 pentru aprobarea Instrucţiunilor privind examinarea şi selecţionarea psihotehnică a conducătorilor de autovehicule din Ministerul Apărării Naţionale.**)
ANEXĂ
INSTRUCŢIUNI
privind asistenţa psihologică în Armata României
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
Art. 1
(1) Asistenţa psihologică reprezintă ansamblul de măsuri şi/sau programe specifice, concepute în mod unitar, în vederea asigurării capacităţii optime de funcţionare a individului din punct de vedere al factorilor psihologici cu relevanţă pentru starea de sănătate şi boală.
(2) Asistenţa psihologică are ca scop asigurarea condiţiilor pentru un management eficient al resursei umane, adaptarea la solicitările mediului militar, îmbunătăţirea performanţelor profesionale individuale, creşterea eficienţei organizaţionale, creşterea calităţii vieţii personalului şi diminuarea efectelor manifestărilor psihocomportamentale relaţionate cu stresul şi evenimentele traumatice.
(3) Sensul unor termeni şi expresii utilizaţi/utilizate în prezentele instrucţiuni este precizat în anexa nr. 1.
Art. 2
Activitatea de asistenţă psihologică se fundamentează pe următoarele principii:
a) principiul psihologiei validate ştiinţific, care presupune analiza critică, cu ajutorul metodelor ştiinţifice, a modelelor teoretice utilizate în practică, pentru a stabili dacă un serviciu psihologic este eficient, fundamentat pe un model teoretic valid şi are un bun raport cost-eficienţă;
b) principiul cercetător-practician, conform căruia psihologul cu drept de liberă practică trebuie să acţioneze prin prisma finalităţii practice şi să acceseze lucrări ştiinţifice de specialitate pentru rezolvarea unor probleme cu relevanţă teoretică şi/sau practică cu aplicabilitate extinsă;
c) principiul prevenţiei, conform căruia performanţele profesionale ale resursei umane presupun prevenirea instalării bolii – prevenţie primară, a complicaţiilor şi evoluţiei acesteia – prevenţie secundară sau a problemelor induse de complicaţiile ei – prevenţie terţiară;
d) principiul alianţei terapeutice solide, care presupune încredere din partea beneficiarului serviciilor psihologice în competenţa profesională a psihologului şi empatie, acceptare necondiţionată şi consideraţie autentică din partea psihologului;
e) principiul focalizării pe probleme/situaţii curente şi specifice care produc distres în momentul respectiv, ceea ce înseamnă examinarea aici-şi-acum a problemelor cu care se confruntă personalul şi intervenţia psihologică specializată de scurtă durată;
f) principiul orientării spre scop şi al focalizării pe problemă, care reprezintă planificarea şi desfăşurarea activităţilor de asistenţă psihologică prin formularea de obiective specifice în termeni comportamentali şi alegerea tipului de intervenţie adecvat;
g) principiul prevenirii recăderilor psihocomportamentale, cu accent pe psihoeducaţie, prin care beneficiarii serviciilor psihologice sunt învăţaţi să devină propriii lor terapeuţi şi să-şi rezolve singuri problemele cu care se pot confrunta în viitor.