În Monitorul Oficial nr. 526 din 15 iulie a.c. a fost publicat Ordinul Ministerului Afacerilor Interne nr. 108/2014 privind măsurile de sprijin acordate personalului militar încadrat într-un grad de invaliditate sau clasat apt limitat pentru serviciul militar şi familiilor acestora, precum şi familiilor personalului militar decedat.


Descoperă Raftul Legalis® – cea mai flexibilă soluție de doctrină online


În extras

În temeiul art. 21 alin. 4 şi art. 25 alin. 4 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 7 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,

viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emite următorul ordin:

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Art. 1

Prezentul ordin stabileşte:

a) condiţiile şi procedurile pentru realizarea următoarelor măsuri de sprijin:

  1. menţinerea în funcţii militare a personalului militar care a fost:
  2. (i)

încadrat în gradul III de invaliditate de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisia de expertiză medicală şi evaluare a capacităţii de muncă, denumită în continuare Comisie, înfiinţată la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI);

  1. (ii)

clasat apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi este apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii;

  1. rechemarea în activitate şi numirea în funcţii militare ori încadrarea în funcţii civile a fostului personal militar trecut în rezervă ca urmare a încadrării în gradul III de invaliditate sau clasării apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisie;
  2. înmatricularea în instituţiile de învăţământ ale MAI a copiilor personalului militar, clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu;
  3. numirea în funcţii militare, respectiv în funcţii civile în unităţi ale MAI, a copiilor aflaţi în întreţinerea personalului militar, clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară ori, după caz, decedat, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, precum şi a soţului/soţiei acestuia;

b) domeniile de activitate în care pot fi menţinute în activitate sau, după caz, numite în funcţii militare ori încadrate în funcţii civile, persoanele prevăzute la lit. a) pct. 1 şi 2;

c) componenta, organizarea şi atribuţiile Comisiei.

Art. 2

(1) În sensul prezentului ordin, termenii utilizaţi au următoarele înţelesuri:

a)personal militar rănit – personal militar clasat inapt sau apt limitat pentru serviciul militar de către comisiile de expertiză medico-militară, ca urmare a rănirii printr-un accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;

b)personal militar rănit compatibil – personal militar rănit, care nu a fost trecut în rezervă:

  1. (i)

încadrat în gradul III de invaliditate, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi declarat apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale de către Comisie; sau

  1. (ii)

clasat apt limitat pentru serviciul militar, de către comisiile de expertiză medico-militară, în timpul şi în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, şi este apt să desfăşoare anumite activităţi profesionale, cu confirmarea aptitudinii în muncă de către medicul de medicina muncii;

c)fost personal militar rănit – persoana trecută în rezervă, încadrată în gradul III de invaliditate sau clasată apt limitat pentru serviciul militar ca urmare a rănirii printr-un accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;

d)personal militar decedat – personalul militar care şi-a pierdut viaţa ca urmare a unui accident de muncă, cercetat şi înregistrat conform legislaţiei în vigoare;

e)soţul personalului militar – soţul/soţia personalului militar decedat sau a personalului militar rănit;

f)unităţi ale MAI – structuri organizatorice ale MAI care dispun de stat de organizare prevăzut cu funcţii militare şi/sau cu funcţii civile;

g)unitatea MAI interesată:

  1. structura organizatorică a MAI în care îşi desfăşoară/şi-a desfăşurat activitatea personalul militar rănit sau, după caz, personalul militar decedat;
  2. structura organizatorică a MAI care a preluat activitatea celor prevăzute la pct. 1 sau, dacă nu mai există, eşalonul superior al structurii desfiinţate;

h)şeful direct – inspectorul general/similar, conducătorul unităţii aparatului central al MAI sau conducătorul unităţii subordonate unei unităţi a aparatului central;

i)post vacant:

  1. atunci când se referă la personalul militar rănit compatibil sau fostul personal militar rănit: postul căruia îi sunt asociate sarcini, îndatoriri şi responsabilităţi corespunzătoare domeniilor de activitate stabilite potrivit prezentului ordin;
  2. atunci când se referă la copiii aflaţi în întreţinerea personalului militar sau la soţul personalului militar – postul care ar putea fi ocupat de aceştia, în condiţiile prezentului ordin;

j)lista posturilor vacante compatibile – lista cu posturile ale căror cerinţe de ocupare corespund studiilor, experienţei şi calificării beneficiarilor prezentului ordin;

k)restantul morfofuncţional – procentul de capacitate adaptativă a unei persoane, aflată în invaliditate, care îi permite desfăşurarea activităţilor de autoîngrijire, autoconducere şi autoservire, a activităţilor cotidiene, precum şi a unor activităţi profesionale, calculat potrivit formulei: 100% – incapacitate adaptativă (I.A.);

l)incapacitatea adaptativă (I.A.) – limitele persoanei în efortul de a se adapta la mediul natural şi social, generate de tulburări morfologice şi funcţionale diverse şi exprimate procentual în cadrul unui sistem de cuantificare din capacitatea adaptativă normală.

(2) În sensul prezentului ordin, abrevierile de mai jos se utilizează cu următoarele înţelesuri:

a)personal militar rănit compatibil (gr. III) – personalul militar rănit compatibil prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (i);

b)personal militar rănit compatibil (AL) – personalul militar rănit compatibil prevăzut la alin. (1) lit. b) pct. (ii).

Art. 3

(1) Măsurile de sprijin prevăzute de prezentul ordin se acordă la cerere.

(2) Nu pot fi formulate cereri în condiţiile prezentului ordin, în situaţia în care invaliditatea sau decesul a intervenit ca urmare a săvârşirii, cu intenţie, a unei fapte prevăzute de legea penală, pentru care personalul militar a fost condamnat definitiv.

(3) Copiii personalului militar pot formula cerere pentru acordarea unei singure măsuri de sprijin.

(4) Beneficiarii măsurilor de sprijin care trec în rezervă/îşi încetează raporturile muncă la cerere sau din motive imputabile acestora, precum şi copiii personalului militar exmatriculaţi din instituţii de învăţământ ale MAI nu mai pot formula altă cerere în condiţiile prezentului ordin.