În Monitorul Oficial nr. 160/2014 a fost publicat Ordinul nr. 190/76/2014 al Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice și al Institutului Naţional de Statistică privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România — nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE si CEDO | Drept Public


În extras

Art. I.

Clasificarea ocupaţiilor din România — nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 8 august 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează cu noile ocupaţii practicate în cadrul economiei naţionale, prevăzute în lista din anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

ANEXA – LISTA ocupaţiilor practicate în cadrul economiei naţionale ce modifică şi completează Clasificarea ocupaţiilor din România — nivel de ocupaţie (şase caractere)

1. auditor de securitate a aviaţiei civile codul — 242228
2. biochimist medical principal codul — 226915
3. biochimist medical specialist codul — 226912
4. biolog medical principal codul —226916
5. biolog medical specialist codul — 226913
6. chimist medical principal codul — 226917
7. chimist medical specialist codul — 226914
8. coafor stilist codul — 514103
9. consilier dezvoltare locală şi regională codul — 242229
10. expert localizare codul — 263219
11. geomatician codul — 216509
12. geomorfolog codul — 211441
13. laborant pentru fabrica de ciment codul — 311942
14. manager consorţiu turistic codul — 263218
15. montator sisteme opace de termoizolare pentru clădiri codul — 712416
16. operator cameră comandă pentru fabrica de ciment codul — 811411
17. operator flux pentru fabrica de ciment codul — 811412
18. operator maşini însăcuire pentru fabrica de ciment codul — 818303
19. operator maşini paletizate şi înfoliere pentru fabrica de ciment codul — 818304
20. promotor local codul — 263220

Se modifică denumirea ocupaţiei cod 341201 din „asistent social nivel mediu” în „tehnician asistenţă socială”.

Se modifică denumirea ocupaţiei cod 263501 din „asistent social nivel superior” în „asistent social”.

Se modifică denumirea ocupaţiei cod 712408 din „confecţioner geam termoizolator” în „confecţioner vitraje izolante”.

Se modifică denumirea ocupaţiei cod 712410 din „montator tâmplărie din aluminiu şi mase plastice” în „montator sisteme tâmplărie termoizolantă”.

Se modifică denumirea ocupaţiei cod 712411 din „confecţioner-montator tâmplărie din aluminiu şi mase plastice cu geam termoizolator” în „confecţioner-montator tâmplărie cu vitraj izolant”.

Se mută ocupaţia „auditor în managementul riscului” din Grupa de bază 2421 „Analişti de management si organizare” în Grupa de bază 2141 „Ingineri tehnologi şi de producţie” şi va avea codul 214139.

Se mută ocupaţia „specialist în managementul riscului” din Grupa de bază 2421 „Analişti de management şi organizare” în Grupa de bază 2141 „Ingineri tehnologi şi de producţie” şi va avea codul 214140.