Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României au fost modificate prin Normele Băncii Naţionale a României nr. 1/2014 publicate în Monitorul Oficial nr. 139 din 25 februarie a.c.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras
Art. I.

Normele Băncii Naţionale a României nr. 2/2012 în aplicarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2012 privind piaţa primară a titlurilor de stat administrată de Banca Naţională a României, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 783 din 21 noiembrie 2012, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. La articolul 11, alineatul (3) se abrogă.

2. La articolul 12, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 12.

(1) Ofertele transmise la Banca Naţională a României de către dealerii primari se întocmesc în baza opţiunilor proprii şi a ofertelor sau ordinelor de cumpărare ale clienţilor. Tipurile de oferte de cumpărare prevăzute la art. 11 alin. (1) trebuie să fie însoţite de copii ale ofertelor/ordinelor de cumpărare ale clienţilor respectivi. Dealerii primari au obligaţia de a păstra pe termen nelimitat toate ofertele sau ordinele de cumpărare ale clienţilor.”

3. Articolul 14 se abrogă.

4. Articolul 17 se abrogă.

5. La capitolul II „Piaţa primară a titlurilor de stat”, după secţiunea a 2-a „Sesiunea suplimentară de oferte necompetitive” se introduce o nouă secţiune, secţiunea a 21-a, cuprinzând articolele 221—224, după cum urmează:

„SECŢIUNEA a 21-a

Transmiterea ofertelor de cumpărare şi a notificărilor rezultatelor adjudecărilor la emisiunile de titluri de stat

Art. 221

(1) Ofertele dealerilor primari de cumpărare a titlurilor de stat la licitaţiile/subscripţiile organizate de Banca Naţională a României, precum şi notificările rezultatelor adjudecărilor se transmit prin Sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat şi a rezultatelor adjudecărilor licitaţiilor de stat, denumit în continuare Sistemul GSPM. Pentru a deveni participant în cadrul Sistemului GSPM, fiecare dealer primar va semna Contractul de participare la sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat şi a rezultatelor adjudecărilor licitaţiilor de stat, denumit în continuare Contract prevăzut în anexa nr. 11.

(2) Ofertele de cumpărare întocmite conform prevederilor Regulamentului se transpun în mesaje standardizate, de tip XML, în conformitate cu Documentaţia Sistemului GSPM, denumită în continuare Documentaţie, şi se vor transmite prin aplicaţia XMLHUB.

(3) În funcţie de modalitatea de vânzare a emisiunilor de titluri de stat, corespondenţa dintre tipurile de oferte de cumpărare şi mesajele XML utilizate în procesul de transpunere se realizează astfel:

a) Mesaj XML GSPM 001-01 pentru oferta de cumpărare de titluri de stat cu cupon/dobândă plasate prin licitaţie, element licitat: preţ — ofertă competitivă (anexa nr. 5.3) şi ofertă necompetitivă (anexa nr. 4.2);

b) Mesaj XML GSPM 002-01 pentru oferta de cumpărare de titluri de stat cu cupon/dobândă plasate prin licitaţie, element licitat: rata dobânzii — ofertă competitivă (anexa nr. 5.2) şi ofertă necompetitivă (anexa nr. 4.2);

c) Mesaj XML GSPM 003-01 pentru oferta de cumpărare pentru titluri de stat cu discont plasate prin licitaţie — ofertă competitivă (anexa nr. 5.1) şi ofertă necompetitivă (anexa nr. 4.1);

d) Mesaj XML GSPM 004-01 pentru oferta de cumpărare de titluri de stat la sesiunea suplimentară de oferte necompetitive aferentă licitaţiei din data de… — ofertă necompetitivă (anexa nr. 4.3);

e) Mesaj XML GSPM 005-01 pentru oferta de cumpărare de titluri de stat cu discont plasate prin subscripţie publică (anexa nr. 3.2);

f) Mesaj XML GSPM 006-01 pentru oferta de cumpărare pentru titluri de stat cu cupon/dobândă plasate prin subscripţie publică (anexa nr. 3.1);

g) Mesaj XML GSPM 007-01 pentru anunţul dealerilor primari de neparticipare la plasarea emisiunii.

(4) Mesajele XML conţinând ofertele de cumpărare de titluri de stat se vor transmite până la termenul-limită prevăzut în Regulament şi/sau specificat în prospectele de emisiune aferente. Mesajele XML transmise după ora-limită sunt respinse de aplicaţia XMLHUB şi nu sunt luate în considerare în procesul licitaţiei/subscripţiei.

(5) În cadrul termenului-limită specificat la alin. (4), în cazul în care se intenţionează modificarea ofertei de cumpărare transmise în prealabil, dealerii primari pot transmite mai multe mesaje XML conţinând oferte de cumpărare actualizate, luându-se în considerare ia licitaţia/subscripţia de titluri de stat numai ultimul mesaj XML valid, acceptat de Sistemul GSPM, acesta constituind un angajament ferm din partea dealerului primar fără posibilitatea de a fi retras.

Art. 222

Fiecare tip de mesaj XML descris la art. 221 alin. (3) are corespondent în mesaje XML conţinând notificări de acceptare/refuz a/al ofertelor de cumpărare de titluri de stat şi va fi transmis dealerilor primari de către Banca Naţională a României prin Sistemul GSPM, conform Documentaţiei. Niciun participant la plasarea emisiunii respective de titluri de stat nu se poate prevala de faptul că nu cunoaşte rezultatul adjudecării.

Art. 223

(1) În conformitate cu prevederile Contractului, ofertele de cumpărare de titluri de stat şi notificările de acceptare/refuz aferente se vor transmite şi prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet, transpunerea în format electronic a ofertelor de cumpărare fiind efectuată cu respectarea instrucţiunilor prevăzute de Norma Băncii Naţionale a României nr. 2/2010 privind transmiterea prin mijloace electronice a unor documente aferente licitaţiilor şi subscripţiilor de titluri de stat.

(2) Transmiterea ofertelor de cumpărare prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet se va efectua în maximum 45 de minute după termenul-limită specificat la art. 221 alin. (4).

Art. 224

În cazul înregistrării unor disfuncţionalităţi în procesul de întocmire şi transmitere a ofertelor de cumpărare de titluri de stat, precum şi cu privire la notificările de acceptare/refuz aferente, în funcţie de incidentul înregistrat, se vor aplica următoarele proceduri alternative:

a) în situaţia în care dealerul primar este în imposibilitate de a crea mesajul XML aferent ofertei de cumpărare:

(i) comisia de licitaţie/subscripţie este înştiinţată de către dealerul primar afectat, până la termenul-limită stabilit pentru transmiterea mesajelor XML conţinând ofertele de cumpărare de titluri de stat;

(ii) membrii comisiei de licitaţie/subscripţie, desemnaţi din partea Băncii Naţionale a României, vor insera manual datele aferente tranşelor ofertei de cumpărare a dealerului primar direct în aplicaţia informatică de gestionare a procesului de adjudecare a licitaţiei/subscripţiei, preluând informaţiile din fişierul transmis de către dealerul primar afectat prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet; în mod excepţional, preşedintele comisiei poate decide, cu consultarea prealabilă a dealerului primar, rectificarea imediată a erorilor de formă şi validarea ofertei transmise. În categoria erorilor de formă se încadrează neconcordanţele existente între elementele înscrise în cuprinsul ofertei de cumpărare, incluzând, dar fără a se limita la: datele emisiunii, elementele definitorii ale preţului, discrepanţe între total ofertă şi tranşele componente, defalcarea eronată între categoriile structurate în cadrul tranşei, precum şi datele de identificare ale clientului;

b) în situaţia în care dealerul primar nu poate asigura transmiterea prin aplicaţia XMLHUB a mesajului XML creat:

(i) comisia de licitaţie/subscripţie este înştiinţată de către dealerul primar afectat, până la termenul-limită stabilit pentru transmiterea mesajelor XML conţinând ofertele de cumpărare de titluri de stat;

(ii) dealerul primar afectat va transmite prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet un mesaj electronic în care va ataşa mesajul XML conţinând oferta sa de cumpărare de titluri de stat;

(iii) membrii comisiei de licitaţie/subscripţie desemnaţi din partea Băncii Naţionale a României vor încărca fişierul XML în aplicaţia XMLHUB, în numele dealerului primar;

(iv) dacă Sistemul GSPM returnează mesaje de eroare la încărcarea respectivului fişier XML, acestea vor fi comunicate dealerului primar, care va remedia erorile constatate şi va transmite prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet un nou mesaj electronic la care se ataşează fişierul XML rectificat;

(v) mesajele electronice specificate la pct. (ii) şi (iv) se vor transmite prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet până la termenul-limită stabilit pentru transmiterea mesajelor XML conţinând ofertele de cumpărare de titluri de stat;

c) în situaţia în care dealerul primar este în imposibilitate de a crea mesajul XML aferent ofertei de cumpărare, iar serviciul de poştă electronică Lotus Mail nu funcţionează sau, după caz, reţeaua securizată VPN TFDnet este indisponibilă se vor aplica prevederile art. 13 lit. a) din Norma Băncii Naţionale a României nr. 2/2010 privind transmiterea prin mijloace electronice a unor documente aferente licitaţiilor şi subscripţiilor de titluri de stat;

d) în situaţia în care Banca Naţională a României nu poate asigura transmiterea prin aplicaţia XMLHUB a mesajelor XML conţinând notificările de acceptare/refuz a ofertelor de cumpărare de titluri de stat, dealerii primari vor prelua informaţiile aferente din mesajele electronice transmise prin intermediul reţelei IP securizate VPN TFDnet. În cazul constatării nefuncţionării şi a serviciului de poştă electronică Lotus Mail sau, după caz, reţeaua securizată VPN TFDnet este indisponibilă, se vor aplica prevederile art. 13 lit. b) din Norma Băncii Naţionale a României nr. 2/2010.”

6. La articolul 33, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 33.

(1) Anexele nr. 1—11 fac parte integrantă din prezentele norme, anexa nr. 10.2 reprezentând baza de date utilizată pentru exemplificările prevăzute la anexele nr. 6 şi 10.1.”

7. În anexa nr. 4.3, la litera „C. Instrucţiuni de plată şi decontare”, paragraful al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

„În situaţia nerespectării termenului de decontare, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Naţională a României, la nivelul ratei randamentului mediu de adjudecare stabilit la licitaţia de referinţă aferentă, plus nivelul ratei ROBID-O/N aferente fiecărei zile de întârziere.”

8. În anexa nr. 5.1, la litera „C. Instrucţiuni de plată şi decontare”, la punctul 1, paragraful al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

„În situaţia nerespectării termenului de decontare, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Naţională a României, la nivelul ratei randamentului de adjudecare plus nivelul ratei ROBID-O/N aferente fiecărei zile de întârziere.”

9. La anexa nr. 5.1, la litera „C. Instrucţiuni de plată şi decontare”, la punctul 2, paragraful al doilea se modifică şi va avea următorul cuprins:

„În caz contrar, pentru fiecare zi de întârziere vom plăti o dobândă penalizatoare, calculată zilnic de către Banca Naţională a României, la nivelul randamentului de adjudecare plus nivelul ratei……………. (se va completa EURIBOR-ON pentru titlurile denominate în EUR sau LIBOR-ON pentru titlurile denominate în USD) aferente fiecărei zile de întârziere.”

10. După anexa nr. 10.2 se introduce o nouă anexă, anexa nr. 11 „Contract de participare la Sistemul de transmitere electronică a ofertelor de cumpărare de titluri de stat şi a rezultatelor adjudecărilor licitaţiilor de stat”, având cuprinsul prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme.