În Monitorul Oficial nr. 87 din 4 februarie a.c. a fost publicat Ordinul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 123/2014 pentru modificarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 1.950/2012 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor şi taxelor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


În extras:

INSTRUCŢIUNI de completare a formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat“, cod 14.13.01.99/bs

I. Depunerea declaraţiei

Declaraţia privind obligaţiile de plată la bugetul de stat se completează şi se depune de către contribuabilii cărora le revin, potrivit legislaţiei în vigoare, obligaţiile declarative şi de plată pentru impozitele şi taxele cuprinse în Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat, prevăzut în anexa nr. 11 la ordin.

1. Termenul de depunere a declaraţiei:

– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, potrivit pct. 1.1 şi 1.2;

– la alte termene, astfel cum este prevăzut pentru obligaţiile de plată menţionate la pct. 1.3.

1.1. Lunar, pentru obligaţiile de plată reprezentând:

a) impozit reţinut la sursă, conform legislaţiei specifice privind impozitul pe venitul persoanelor fizice: impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice, impozit pe veniturile din dobânzi, impozit pe câştigul din operaţiuni de vânzare-cumpărare de valută la termen, pe bază de contract, precum şi din orice alte operaţiuni de acest gen, altele decât cele cu instrumente financiare tranzacţionale pe pieţe autorizate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, impozit pe veniturile din premii, impozit pe veniturile din jocuri de noroc, impozit pe veniturile din transferul proprietăţilor imobiliare din patrimoniul personal, impozit pe veniturile din alte surse, datorat de persoanele fizice;

b) accize, cu excepţia situaţiilor prevăzute la pct. 1.3;

c) impozit la ţiţeiul din producţia internă;

d) impozit pe dividende distribuite persoanelor juridice;

e) impozit pe veniturile obţinute din România de nerezidenţi, persoane fizice/juridice, conform titlului V din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sau conform convenţiilor de evitare a dublei impuneri încheiate de România cu alte state;

f) vărsăminte de la persoanele juridice pentru persoanele cu handicap neîncadrate, conform Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

g) taxa anuală de autorizare a jocurilor de noroc, regularizată periodic, în funcţie de realizări, taxa de acces pentru jocurile de noroc;

h) contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare;

i) impozit pe monopolul natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 5/2013 privind stabilirea unor măsuri speciale de impozitare a activităţilor cu caracter de monopol natural din sectorul energiei electrice şi al gazului natural;

j) impozit pe veniturile din activităţile de exploatare a resurselor naturale, altele decât gazele naturale, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 6/2013 privind instituirea unor măsuri speciale pentru impozitarea exploatării resurselor naturale, altele decât gazele naturale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 261/2013;

k) impozit asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, prevăzut de Ordonanţa Guvernului nr. 7/2013 privind instituirea impozitului asupra veniturilor suplimentare obţinute ca urmare a dereglementării preţurilor din sectorul gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare.

1.2. Trimestrial, pentru obligaţiile de plată reprezentând:

a) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit anual, datorate de societăţi comerciale bancare, persoane juridice române, şi de sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine (trimestrele I–IV);

b) impozitul pe profit datorat de persoane juridice române, altele decât cele prevăzute la lit. a) şi c), precum şi de către persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene (trimestrele I–III);

c) plăţi anticipate, în contul impozitului pe profit, datorate în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare, efectuate de către persoanele juridice, altele decât cele de la lit. a), precum şi de către persoanele juridice cu sediul social în România, înfiinţate potrivit legislaţiei europene, care au optat pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial (trimestrele I–IV);

d) impozitul pe profit din asociere datorat de persoane fizice, rezidente şi nerezidente (trimestrele I–III);

e) impozitul pe profit datorat de persoane juridice străine, altele decât cele prevăzute la lit. a):

– impozitul pe profit datorat de persoane juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor sedii permanente în România, impozit pe profit din asocieri, impozit pe profit datorat de persoane juridice străine care vând/cesionează proprietăţi imobiliare situate în România sau titluri de participare deţinute la o persoană juridică română, conform art. 13 lit. b)–d) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare (trimestrele I–III sau trimestrele I–IV, după caz);

– plăţi anticipate în contul impozitului pe profit anual, datorate de către persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu/mai multor sedii permanente în România şi care au optat pentru declararea şi plata impozitului pe profit anual, cu plăţi anticipate, efectuate trimestrial (trimestrele I–IV);

f) impozit pe veniturile microîntreprinderilor;

g) redevenţe miniere şi petroliere;

h) facilităţile fiscale prevăzute la art. 38 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

i) redevenţe rezultate din contractele de concesiune, arendă şi alte contracte de exploatare eficientă a terenurilor cu destinaţie agricolă.