În Monitorul Oficial nr. 760 din 6 decembrie a.c. a fost publicată Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 15/2013 din 14 octombrie 2013 în Dosarul nr. 12/2013 având ca obiect recursul în interesul legii formulat de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin Sesizarea nr. 11.874/2670/III-5/2011, pentru a se stabili, în vederea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv pentru interpretarea unitară a noţiunii de acces fără drept la un sistem informatic, determinat de diferenţierea practică între:

– accesul prin intermediul montării la ATM a dispozitivelor de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia; sau

– accesul produs prin folosirea la bancomat a cardului falsificat ori chiar a celui autentic, fără acordul titularului său.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Legalis 2.0 – Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie.
Afla totul despre cele mai noi module Legalis 2.0: Dreptul UE și CEDO | Drept Public


Curtea a decis:

Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, stabileşte că:

1. Montarea la bancomat a dispozitivelor autonome de citire a benzii magnetice a cardului autentic şi a codului PIN aferent acestuia (skimmere, minivideocamere sau dispozitive tip tastatură falsă) constituie infracţiunea prevăzută de art. 46 alin. (2) din Legea nr. 161/2003.

2. Folosirea la bancomat a unui card bancar autentic, fără acordul titularului său, în scopul efectuării unor retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003.

3. Folosirea la bancomat a unui card bancar falsificat, pentru retrageri de numerar, constituie infracţiunea de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos prin utilizarea unui instrument de plată electronică, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, prevăzută de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 365/2002, în concurs ideal cu infracţiunea de acces, fără drept, la un sistem informatic comisă în scopul obţinerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 161/2003, şi cu infracţiunea de falsificare a instrumentelor de plată electronică, prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 365/2002.