În Monitorul Oficial nr. 318 din 3 iunie 2013 a fost publicata Legea nr. 167/2013 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor.

În cadrul actului normativ se arată:


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


Ordonanţa Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 30 septembrie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 2 se introduce un nou articol, articolul 21, cu următorul cuprins:

„Art. 21

Formarea profesională a adulţilor, finalizată cu certificate de calificare sau de absolvire cu recunoaştere naţională şi/sau certificate de competenţe profesionale, este o activitate de interes general care face parte din sistemul naţional de educaţie şi formare profesională.“

2. La articolul 3, după litera e) se introduce o nouă literă, litera f), cu următorul cuprins:

„f) promovarea învăţării pe tot parcursul vieţii.“

3. După articolul 3 se introduc două noi articole, articolele 31 şi 32, cu următorul cuprins:

„Art. 31

(1) Principiile pentru asigurarea calităţii în formarea profesională a adulţilor sunt următoarele:

a) asigurarea calităţii este parte integrantă a gestionării interne a instituţiilor de formare profesională a adulţilor;

b) asigurarea calităţii include evaluarea regulată a instituţiilor, a programelor lor sau a sistemelor de asigurare a calităţii prin intermediul unor organisme externe de control;

c) organismele externe de control responsabile pentru asigurarea calităţii fac obiectul unor controale regulate;

d) asigurarea calităţii include informaţii despre situaţii, aporturi, procese şi rezultate, punând în acelaşi timp accentul pe efecte şi pe rezultatele învăţării;

e) iniţiativele de asigurare a calităţii sunt coordonate la nivel naţional şi judeţean pentru a se asigura supravegherea, coerenţa, sinergia şi analiza întregului sistem;

f) asigurarea calităţii este un proces de cooperare care implică toate nivelurile şi sistemele de învăţământ şi de formare profesională şi toate părţile interesate la nivel naţional.

(2) Sistemele de asigurare a calităţii includ următoarele elemente:

a) obiective şi standarde clare şi măsurabile;

b) orientări pentru punerea în aplicare, inclusiv privind implicarea părţilor interesate;

c) resurse adecvate;

d) metode coerente de evaluare, asociind autoevaluarea cu revizuirea externă;

e) mecanisme de raportare şi proceduri de îmbunătăţire;

f) rezultate ale evaluării accesibile pe scară largă.

Art. 32

(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, împreună cu Ministerul Educaţiei Naţionale, Autoritatea Naţională pentru Calificări şi comitetele sectoriale, elaborează metodologia de implementare a principiilor pentru asigurarea calităţii, prevăzute la art. 31, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2) Organismele externe de control responsabile pentru asigurarea calităţii şi atribuţiile acestora se stabilesc prin ordin comun al ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi al ministrului educaţiei naţionale în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a metodologiei prevăzute la alin. (1).“

4. La articolul 5 alineatul (3), litera c) se modifică şi va avea următorul cuprins:

c)perfecţionarea, respectiv specializarea, reprezintă pregătirea profesională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi, specifice mai multor ocupaţii.

c)perfecţionarea, respectiv specializarea reprezintă pregătirea profesională care conduce la dezvoltarea sau completarea cunoştinţelor, deprinderilor sau competenţelor profesionale ale unei persoane care deţine deja o calificare, respectiv dezvoltarea competenţelor în cadrul aceleiaşi calificări, dobândirea de competenţe noi în aceeaşi arie ocupaţională sau într-o arie ocupaţională nouă, dobândirea de competenţe fundamentale/cheie sau competenţe tehnice noi.

 

5.Articolul 6 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 6

(1) Formarea profesională a adulţilor se poate realiza, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, de către persoane juridice de drept public sau privat, iar în cazul uceniciei, şi de către persoane fizice, denumite în continuare furnizori de formare profesională.

(2) Furnizorii de formare profesională prevăzuţi la alin. (1) pot presta servicii de formare profesională, cu respectarea standardelor de pregătire profesională, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă.

(3) Furnizori de formare profesională pot fi şi centrele de formare profesională, cu sau fără personalitate juridică, înfiinţate, potrivit legii, de persoane juridice de drept public sau privat.

„Art. 6

Formarea profesională a adulţilor se poate realiza, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă, după caz, de persoane fizice sau persoane juridice, de drept public sau privat, stabilite în România, în statele membre ale Uniunii Europene sau în statele aparţinând Spaţiului Economic European, indiferent de forma juridică de organizare a acestora, denumite în continuare furnizori de formare profesională.“

6.Articolul 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 7

(1) Formarea profesională a adulţilor se organizează în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupaţii, meserii şi specialităţi, ţinându-se seama de nevoile angajatorilor, de competenţele de bază ale adulţilor, de cerinţele posturilor pe care aceştia le ocupă şi de posibilităţile lor de promovare sau de încadrare în muncă, precum şi de cerinţele de pe piaţa muncii şi aspiraţiile adulţilor. În cadrul formării profesionale a adulţilor funcţionează sistemul de credite transferabile. Pe baza cumulării acestora se poate atesta dobândirea de competenţe profesionale noi.

(2) Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt:

a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;

b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii;

c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate;

d) alte forme de pregătire profesională prevăzute de lege.

„Art. 7

(1) Formarea profesională a adulţilor se organizează în mod distinct pe niveluri de pregătire, profesii, ocupaţii, meserii şi specializări, ţinându-se seama de nevoile angajatorilor, de competenţele de bază ale adulţilor, de cerinţele posturilor pe care aceştia le ocupă şi de posibilităţile lor de promovare sau de încadrare în muncă, precum şi de cerinţele de pe piaţa muncii şi aspiraţiile adulţilor.

(2) În cadrul formării profesionale prevăzute la art. 21poate funcţiona sistemul de credite transferabile.

(3) Formele de realizare a formării profesionale a adulţilor sunt:

a) cursuri organizate de furnizorii de formare profesională;

b) cursuri organizate de angajatori în cadrul unităţilor proprii;

c) stagii de practică şi specializare în unităţi din ţară sau din străinătate;

d) alte forme de pregătire profesională.“

7. La articolul 8, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 8

(1) Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la propunerea Consiliului Naţional de Formare Profesională a Adulţilor, în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi de acţiune a programelor de guvernare şi a strategiilor sectoriale, elaborează politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv formarea profesională a adulţilor, pe care le supun spre aprobare Guvernului.

„Art. 8

(1) Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Educaţiei Naţionale, la propunerea Autorităţii Naţionale pentru Calificări, în baza planurilor naţionale de dezvoltare şi de acţiune a programelor de guvernare şi a strategiilor sectoriale, elaborează politici şi strategii naţionale privind dezvoltarea resurselor umane, inclusiv calificările şi formarea profesională a adulţilor, pe care le supun spre aprobare Guvernului.“