În Monitorul Oficial nr. 208 din 12 aprilie 2013 a fost publicată O.U.G. nr. 25/2013 pentru modificarea şi completarea Legii audiovizualului nr. 504/2002.


Timp de 10 zile puteti evalua GRATUIT continutul Bibliotecii Legislative Legalis 2.0. Legislatie consolidata, Jurisprudenta romaneasca si europeana, Doctrina, Reviste online, Bibliografie


În cadrul actului normativ se arata:

Legea audiovizualului nr. 504/2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 534 din 22 iulie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. După articolul 29 se introduce un nou articol, articolul 291, cu următorul cuprins:

„Art. 291

(1) Orice achiziţionare de spaţiu publicitar televizat nu poate fi făcută de un intermediar decât în numele şi pe seama beneficiarului final al publicităţii televizate.

(2) Orice oferte de preţ pentru achiziţionarea publicităţii televizate, prezentate de intermediarii prevăzuţi la alin. (1) beneficiarilor finali ai publicităţii televizate, vor fi în mod obligatoriu confirmate în prealabil în scris cu radiodifuzorul. În scopul obţinerii acestei confirmări, intermediarii vor prezenta radiodifuzorilor mandatele scrise acordate de beneficiarii finali ai publicităţii televizate pentru care solicită ofertele de preţ.

(3) Obiectul achiziţionării prevăzute la alin. (1) va fi plătit direct de către beneficiarul final al publicităţii televizate radiodifuzorului, în baza facturii ce va fi emisă de radiodifuzor către beneficiarul final al publicităţii televizate. Orice rabat sau avantaj tarifar, indiferent de natura acestuia, acordat de către radiodifuzor, trebuie să figureze pe factura emisă beneficiarului final al publicităţii televizate.

(4) Intermediarii prevăzuţi la alin. (1) nu pot să primească altă plată sau contraprestaţie decât cea care le este plătită de către beneficiarul final al publicităţii televizate în vederea remunerării serviciilor prestate şi nici vreun avantaj material, indiferent de natura acestuia, din partea radiodifuzorului.

(5) Orice act juridic încheiat cu încălcarea dispoziţiilor prezentului articol este nul.“

2.Articolul 51 se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 51

Procedura şi condiţiile de eliberare şi modificare a licenţei audiovizuale se stabilesc prin decizie a Consiliului.

„Art. 51

(1) Procedura şi condiţiile de eliberare şi modificare a licenţei audiovizuale se stabilesc prin decizie a Consiliului. Solicitanţii au obligaţia să depună declaraţii notariale, emise la momentul solicitării licenţei audiovizuale, prin care societatea comercială care solicită acordarea licenţei, precum şi fiecare asociat sau acţionar care deţine o cotă mai mare de 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei societăţi titulare de licenţă audiovizuală declară pe propria răspundere dacă este investitor sau acţionar direct ori indirect la alte societăţi comerciale de comunicaţie audiovizuală, cu precizarea procentului deţinut din capitalul social al acestora, precum şi să depună certificate fiscale din care să rezulte că, la data solicitării licenţei audiovizuale, societatea care solicită acordarea licenţei nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se poate acorda sau modifica licenţa în cazul în care societatea înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat, dar beneficiază de înlesniri sau reeşalonări la plata acestora. În această situaţie, societatea este obligată să depună dovada acordării acestor facilităţi.“

3. La articolul 56, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

Art. 56

(1) Licenţa audiovizuală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului şi cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă.

„Art. 56

(1) Licenţa audiovizuală analogică sau digitală poate fi cedată către un terţ numai cu acordul Consiliului, nu mai devreme de un an de la data intrării în difuzare, cu asumarea de către noul titular a tuturor obligaţiilor decurgând din licenţă şi cu prezentarea certificatelor fiscale din care să rezulte că la data solicitării acordului Consiliului pentru cedarea licenţei nici societatea titulară cedentă a licenţei şi nici societatea cesionară nu înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat.“