Publicata in M. Of. 33/2013 OG 2/2013 modifica art. 18 din OG 86/2003 privind unele reglementari in domeniul financiar.

Va punem la dispozitie forma consolidata/actualizata a articolului care a suferit modificari, asa cum poate fi acesta vizualizat in Biblioteca online pentru informare juridica Legalis 2.0:

OG 86/2003 …. Art. 18

(1) Se înfiinţează Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, instituţie publică cu personalitate juridică, cu buget propriu, în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, denumită în continuare Agenţie.

(2) Cheltuielile curente şi de capital se finanţează de la bugetul de stat.

(3) Agenţia are sediul central, la înfiinţare, în municipiul Bucureşti, str. Apolodor nr. 17, sectorul 5, şi funcţionează cu unităţi subordonate. Sediul se va putea modifica prin hotărâre a Guvernului.

(4) Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a primului-ministru. Preşedintele Agenţiei este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a primului-ministru. Vicepreşedinţii exercită atribuţiile delegate de preşedintele Agenţiei. Conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor are rang de subsecretar de stat şi îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Răspunderile şi atribuţiile vicepreşedinţilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei. Preşedintele Agenţiei beneficiază de prevederile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998 privind organizarea cabinetului demnitarului din administraţia publică centrală, aprobată cu modificări prin Legea nr. 760/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că în cadrul Agenţiei, în subordinea preşedintelui, se organizează şi funcţionează cabinetul demnitarului. Numărul maxim de posturi din cabinetul preşedintelui Agenţiei este cel prevăzut la nr. crt. 3 din anexa nr. 1 la Ordonanţa Guvernului nr. 32/1998, cu modificările şi completările ulterioare.

(4) Agenţia este condusă de un preşedinte cu rang de secretar de stat, numit prin decizie a prim-ministrului. Preşedintele Agenţiei este ajutat în activitatea sa de 3 vicepreşedinţi cu rang de subsecretar de stat, numiţi prin decizie a prim-mihistrului. Vicepreşedinţii exercită atribuţiile delegate de preşedintele Agenţiei. Conducătorul Autorităţii Naţionale a Vămilor are rang de subsecretar de stat şi îndeplineşte şi funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală. Răspunderile şi atribuţiile vicepreşedinţilor se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei.

(5) Preşedintele Agenţiei este ordonator secundar de credite şi reprezintă Agenţia în relaţia cu terţii.

modificat de
Ordonanţă nr. 2/2013 – privind reglementarea unor măsuri financiare din 9 ianuarie 2013, M. Of. 33/2013;
Ordonanţă nr. 8/2005 – privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a unor măsuri de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 20 ianuarie 2005, M. Of. 101/2005;
Ordonanţă nr. 8/2005 – privind stabilirea unor măsuri de preluare a Gărzii Financiare şi a Autorităţii Naţionale a Vămilor în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, precum şi a unor măsuri de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală din 20 ianuarie 2005, M. Of. 101/2005;