ANAF a publicat un proiect de ordin pentru aprobarea Procedurii de inregistrare a contractelor de fiducie, precum si a Procedurii de inregistrare a contractelor de locatiune.

Prin art. 780 din Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, s-a prevăzut că, sub sancţiunea nulităţii absolute, contractul de fiducie şi modificările sale trebuie să fie înregistrate la cererea fiduciarului, în termen de o lună de la data încheierii acestora, la organul fiscal competent să administreze sumele datorate de fiduciar bugetului general consolidat al statului.

Totodată, potrivit art. 1798 din Legea 287/2009, contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată, care au fost înregistrate la organele fiscale, precum şi cele încheiate în formă autentică constituie titluri executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa acestora, prin lege.

 În acelaşi timp, prevederile art. 1798 din Legea 287/2009 reglementează forţa executorie a contractului de locaţiune, recunoscută în situaţia în care acesta este încheiat sub forma unui înscris sub semnătură privată, înregistrat la organul fiscal, ori sub forma unui înscris autentic. Pentru a avea putere executorie, toate contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată trebuie înregistrate la organul fiscal, deci şi în situaţia în care locatorul este profesionist (spre exemplu, o societate care a încheiat contracte de închiriere).

 Proiectul de ordin propune aprobarea procedurilor aplicabile în vederea înregistrării celor două tipuri de contracte sus-menţionate de către organul fiscal competent.

 Sursa: DGFP Vâlcea