Autor: Avocat Ionuţ Dobrinescu “Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” (Tataie)
Intr-o cauza fiscala 538/33/2010, prin sentinta nr. 135 din 24.02.2011, Curtea de Apel Cluj, (judecator Radu-Rareş Dusa) a respins o exceptie de inadmisibilitate ridicata de ANAF in temeiul art. 218 C.pr.fisc cu urmatoarea motivatie:
…Curtea nu a făcut aplicarea prevederilor art. 218 C. proc. fiscală, apreciind că sancţionarea conduitei organului fiscal poate fi făcută şi prin respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocate de cel care nu a soluţionat contestaţia, depăşind cu mult termenul de recomandare prevăzut de art. 70 alin. 1 C. pr. fisc.
Soluţia procedurală şi mai ales motivarea ne surprinde plăcut, dar în mod regretabil, soluţia nu a rezistat controlului judiciar în recurs.
CONTEXT: În speţă, reclamanta a contestat prealabil o impunere fiscală din 09.11.2009, şi concomitent a obţinut suspendarea judiciară a executării deciziei de impunere.
În procedura prealabilă nu a primit răspuns pe fond în termenul legal de soluţionare (45 de zile) şi în cele din urmă, la 22.03.2010 pentru a prelungi efectele suspendării a căutat să iasă din pasivitate în interiorul termenului de 60 de zile (art. 14 din L554/2004), şi astfel a promovat pe fond o acţiune tinzând la anularea actului de impunere fiscală, chiar şi în lipsa unei decizii administrative de soluţionare.
La 22.09.2010 (începuse procesul şi avusese 2 termene), ANAF a emis o decizie nr. 253 de soluţionare prin care… suspenda soluţionarea contestaţiei până la soluţionarea irevocabilă a înseşi cauzei de fond 538/33/2010.
Reclamanta şi-a precizat acţiunea atacând şi această „decizie de soluţionare”. ANAF a ridicat excepţia de inadmisibilitate a acţiunii de fond pe motivul… lipsei unei soluţii definitive în procedura administrativă prealabilă a contenciosului fiscal!
Judecătorul fondului a respins excepţia de inadmisibilitate cu motivarea arătată, însă după un an de judecată şi 11 termene de judecată, după administrarea în probaţiune a unor expertize contabile complexe şi a unui număr impresionant de înscrisuri, a respins şi pe fond acţiunea reclamantei.
Împotriva sentinţei ambele părţi au declarat recurs, ANAF reiterând de fapt excepţia de inadmisibilitate dar cerând în subsidiar menţinerea soluţiei pe fond, unde avusese câştig de cauză.
DEZNODĂMÂNT: Prin decizia irevocabilă nr. 1658/27.03.2012 instanţa supremă a admis doar recursul declarat de recurenta ANAF. A modificat în parte sentinţa atacată în sensul respingerii ca inadmisibilă a acţiunii privind decizia de impunere şi RIF din 09.11.2009. A respins ca nefondată acţiunea privind Decizia nr. 253/22.09.2010. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. A respins ca nefondat recursul declarat de reclamanta recurentă.
COMENTARIU: Prevederile art. 218 Cod de procedură fiscală coroborate cu art. 210 şi 216 din acelaşi cod au generat o abundentă practică pe inadmisibilitatea acţiunilor de fond de contencios fiscal în lipsa unei decizii definitive de soluţionare a contestaţiilor fiscale prealabile.
ARTICOLUL 218
Comunicarea deciziei şi calea de atac
(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art. 44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.
(2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 210
Decizia sau dispoziţia de soluţionare
(1) În soluţionarea contestaţiei, organul competent se pronunţă prin decizie sau dispoziţie, după caz.
(2) Decizia sau dispoziţia emisă în soluţionarea contestaţiei este definitivă în sistemul căilor administrative de atac.
CAPITOLUL IV
Soluţii asupra contestaţiei
ARTICOLUL 216
Soluţii asupra contestaţiei
(1) Prin decizie contestaţia va putea fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă.
(2) În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.
(3) Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.
(4) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 214.
Raţionamentul constant al instanţelor, suspecte de comoditate, a fost în esenţă următorul: instanţa de contencios fiscal se poate învesti numai cu judecarea unei acţiuni îndreptate împotriva unei soluţii fiscale definitive (218.2). O decizie de impunere contestată nu este o soluţie definitivă în sistemul căilor administrative de atac, în lipsa unei decizii administrative de soluţionare (210.2), numai aceasta din urmă putând face obiectul judecăţii în fond. În practica instanţelor s-a mai reţinut că organul administrativ de soluţionare a contestaţiei mai are şi opţiunea legală de a suspenda soluţionarea contestaţiei în anumite condiţii (216.4), opţiune ce nu poate fi îngrădită de faptul învestirii instanţei cu o acţiune pe fond chiar în lipsa unei decizii administrative de soluţionare.
Mai riguros academic, am putea observa că acţiunea de fond în astfel de condiţii se loveşte de un fine de neprimire. Cauza juridică este prematuritatea cererii de chemare în judecată, iar efectul juridic este inadmisibilitatea ei.
Cu toate acestea, soluţia Curţii de Apel Cluj pe excepţia de inadmisibilitate ridicată în speţă de ANAF era nu numai interesant motivată, dar ar fi putut reprezenta şi o evoluţie jurisprudenţială utilă, dacă bineînţeles instanţa de control ar fi girat-o corespunzător.
Soluţia tindea să limiteze un abuz practicat pe scară largă de Fisc, atunci când fie întârzie inexplicabil soluţionarea în termenul legal – de recomandare! – a contestaţiilor fiscale (70 C.pr.fisc.: Termenul de soluţionare a cererilor contribuabililor – (1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluţionează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare), fie suspendă soluţionarea contestaţiei cu motivări precare.
Frustrarea contribuabilului e fără remediu: pe de o parte el este bun de plată (deciziile de impunere sunt titluri executorii) iar pe de altă parte el nu are acces pe fond la judecătorul de contencios fiscal care refuză să se investească cu judecarea unor soluţii fiscale încă… nedefinitive!
Desigur, oricine poate reflecta şi pe cont propriu la exigenţele art. 6 CEDO privind accesul efectiv la instanţele judiciare şi garanţia unui proces echitabil, iar în subtext ne place să credem că astfel de considerente au fost cel puţin în atenţia judecătorului de la Cluj.
Opţiunea acţionării fiscului pe refuz nejustificat este rareori un remediu eficient. Art. 24 din Legea 554/2004 încă prevede dezolant: – (1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. Cu alte cuvinte, e suficient ca Fiscul să recureze la foc automat o soluţie de obligare la emiterea unui răspuns, că sentinţa de fond rămâne inaplicabilă încă un an de zile în aşteptarea judecării recursului, până într-un fel sau altul devine irevocabilă. Însă şi atunci abia începe să curgă termenul de conformare de 30 de zile. Astfel, Fiscul câştigă timp nu glumă pe seama contribuabilului, cu largul concurs al legiuitorului şi al justiţiei, mai cu seamă atunci când pur şi simplu nu ştie să soluţioneze o contestaţie fiscală.
Ei bine DA, spre mirarea generală, în fiscal e întotdeauna posibil ca organul de soluţionare, atunci când aplică prevederile codului fiscal unui caz concret, să ezite mai mult decât organul de inspecţie atotştiutor.
Curtea Supremă a infirmat aşadar speranţa într-un reviriment jurisprudenţial în speţa comentată. A născut totodată şi un paradox: Oare ce logică şi ce urmări poate avea un astfel de deznodământ?
Fiscul a suspendat prin Decizie (tardiv, începuse procesul) soluţionarea administrativă a contestaţiei fiscale pe motiv că… a fost deja dat în judecată pe fond.
Judecătorul fondului a găsit acţiunea admisibilă sancţionând tergiversarea şi comportamentul iraţional al fiscului, dar a respins-o ca nefondată, dând câştig de cauză tot Fiscului.
Care Fisc… a recurat tot el soluţia reiterând excepţia de inadmisibilitate! (Riscul unui reviriment al practicii în materie de inadmisibilităţi era mai important pentru Fisc decât însuşi faptul că acţiunea fusese respinsă în fond).
În Înalta Curte, recursul reclamantei a fost găsit neîntemeiat pe fond, dar a fost admis recursul ANAF pe respingerea excepţiei, găsindu-se acţiunea ca fiind inadmisibilă încă de la fond!
Paradoxal, soluţia e chiar avantajoasă pentru contestator care ceruse o casare cu trimitere spre rejudecare:
– soluţia din acest ciclu procesual e lipsită de autoritate de lucru judecat (s-au judecat degeaba, acţiunea era inadmisibilă),
– actul de impunere din 2009 tot nedefinitiv şi în 2012 (în aşteptarea unei decizii administrative de soluţionare în procedura prealabilă),
– executarea impunerii e tot suspendată (pentru că nu există soluţie judiciară la fond, iar debitorul în mod evident a ieşit cumva din pasivitate),
– procesul se va relua, probele se vor reface, judecătorii vor fi alţii,
– acţiunea pentru anularea actului administrativ se va timbra tot cu 4 lei (Legea 147/1997) – de unde şi vorba care umblă printre avocaţi că „de cât dai, de atâta de judecă”.
Bunicul meu, croitor de meserie, avea o vorbă: “Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o” cu care am prefaţat această istorie. O spunea de câte ori îi rupea clientului, accidental sau voit, umărul unei haine strâmte, şi omul avea brusc surpriza că şi-a rezolvat problema.