Decizia 2/2011 a ICCJ pronunţată în recurs în interesul legii cu privire la calitatea procesuală pasivă a Statului român prin MFP sau a unităţile administrativ-teritoriale, în acţiunile având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale a fost publicată în MO 365/2011.

Examenul jurisprudenţial a relevat că, în practica instanţelor judecătoreşti, nu există un punct de vedere unitar cu privire la calitatea procesuală pasivă a statului român prin Ministerul Finanţelor Publice în litigiile având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, identificându-se, astfel, 3 orientări:

1. Într-o primă orientare a practicii, instanţele au considerat că, în acţiunile cu acest obiect, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu este persoana obligată în raportul juridic dedus judecăţii şi nici persoana faţă de care reclamantul să poată stabili existenţa unui drept potrivnic.

S-a apreciat, pe de-o parte, că Statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice, poate avea calitate procesuală pasivă în aceste acţiuni numai atunci când moştenirea este vacantă, situaţie ce trebuie atestată fie prin certificatul de vacanţă succesorală eliberat de notarul public, fie prin hotărârea instanţei de judecată, iar, pe de altă parte, că, întrucât în cauză nu mai sunt alţi moştenitori cărora reclamantul să le poată opune litigios dreptul său şi nici nu este o succesiune vacantă, partea se poate adresa, pentru realizarea dreptului său, notarului public, conform procedurii prevăzute de dispoziţiile din Legea 36/1995.

2. Într-o a doua orientare a practicii, instanţele au considerat că, dimpotrivă, statul are calitate procesuală pasivă în acţiunile cu acest obiect, întrucât, în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, acesta este singurul care ar putea contesta dreptul reclamantului, în calitatea sa de titular al moştenirii vacante, în lumina dispoziţiilor art. 85 din Legea 36/1995.

În acest sens s-a argumentat, pe de o parte, că, aşa cum constatarea existenţei unei succesiuni vacante şi a componenţei acesteia se poate face şi de către instanţa judecătorească în mod direct în lipsa certificatului de vacanţă succesorală eliberat de notarul public, tot astfel, instanţa poate constata calitatea de unic moştenitor a unui succesibil, indiferent dacă vocaţia acestuia îşi are izvorul în lege sau în manifestarea de ultimă voinţă a defunctului, iar, pe de altă parte, că, potrivit art. 680 C.civ., în lipsă de moştenitori legali sau testamentari, bunurile lăsate de defunct trec în proprietatea statului.

3. Într-o a treia orientare a practicii, instanţele au considerat că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, calitatea procesuală pasivă aparţine consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei circumscripţie se află imobilele din masa succesorală, deoarece, în cazul în care o succesiune ar fi vacantă, bunurile ce o compun ar urma să intre în domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale, conform Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, apreciindu-se în acest sens că atribuţii privind administrarea domeniului public şi privat al comunei, oraşului sau municipiului are consiliul local, după cum rezultă din art. 36 alin. (2) lit. c) din Legea 215/2001.

Procurorului general al României, Laura Codruta Kovesi, consideră că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra masei succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă, întrucât nu există un raport juridic obligaţional între el şi reclamant, atât timp cât nici statul şi nicio altă persoană, cu excepţia reclamantului, nu invocă un drept asupra moştenirii, persoana interesată având la îndemână procedura notarială reglementată de Legea 36/1995.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, întrucât reclamantul declanşează procedura jurisdicţională, lui îi revine sarcina de a demonstra atât legitimarea sa procesuală, cât şi pe aceea a pârâtului, respectiv faptul că transpunerea pe plan procesual se face în legătură cu un raport juridic de drept material în care părţile litigiului au calitatea de titular al dreptului şi, în mod corespunzător, al obligaţiei corelative.

Raportat la aceste considerente de ordin teoretic, se reţine că, în situaţia acţiunilor analizate (vizând pretenţia asupra calităţii de unic moştenitor), statului nu îi este justificată calitatea procesuală, deoarece el nu este parte în raportul juridic dedus judecăţii şi nu se află într-o opoziţie de interese faţă de reclamant pentru a i se legitima poziţia de pârât în cadrul litigiului.

Promovând acţiunea, reclamantul se prevalează de vocaţia sa succesorală concretă la moştenirea defunctului, ceea ce înseamnă că, ab initio, este contestată orice vocaţie a statului, având în vedere dispoziţiile art. 680 C.civ., potrivit cărora bunurile trec la stat „în lipsă de moştenitori legali sau testamentari”.

În acelaşi sens sunt dispoziţiile art. 85 din Legea 36/1995, potrivit cărora „în lipsa moştenitorilor legali sau testamentari, la cererea reprezentantului statului, notarul public constată că succesiunea este vacantă, eliberând certificat de vacanţă succesorală, după expirarea termenului legal de acceptare a succesiunii”.

Rezultă că în absenţa unui astfel de certificat de vacanţă succesorală (a cărui eliberare ar putea semnifica nesocotirea drepturilor moştenitorilor, în ipoteza în care aceştia există şi nu au fost exheredaţi sau chiar exheredaţi fiind, dacă sunt în acelaşi timp şi moştenitori rezervatari), statului nu-i poate fi justificată prezenţa în proces în asemenea litigii.

O vocaţie succesorală generală, abstractă a statului nu îi poate legitima acestuia calitatea de pârât, întrucât nu are nido legătură cu dreptul subiectiv care este supus dezbaterii judiciare, iar reclamantul nu poate justifica atragerea în procedura jurisdicţională a unei părţi căreia nu are motive să îi opună dreptul afirmat şi nici aceasta din urmă, motive de a contesta dreptul pretins de către reclamant.

În aceste condiţii, ICCJ admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă: stabileşte că, în situaţia acţiunilor având ca obiect constatarea calităţii de unic moştenitor asupra unei mase succesorale, statul nu are calitate procesuală pasivă decât în ipoteza în care pe seama acestuia s-a emis certificat de vacanţă succesorală.