UNBR a publicat vineri, 25 martie 2011, adresa semnata de secretarul de stat domnul Gabriel Tanasescu din Ministerul Justitiei adresata presedintelui UNBR, domnului av. dr. Gheorghe Florea privind accesul avocatilor la aplicatia ECRIS.

Publicam continutul adresei:

Domnului avocat Gheorghe Florea

Preşedinte

Uniunea Naţională a Barourilor din România

 Referitor: accesul avocaţilor la aplicaţia ECRIS

 Stimate domnule preşedinte,

 Urmare a discuţiilor dintre reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi cei ai Uniunii Naţionale a Barourilor din România privind accesul avocaţilor la aplicaţia ECRIS in vederea studierii dosarelor de acasă sau de la sediul profesional, vă aducem la cunoştinţă faptul că, în acest scop, Ministerul Justiţiei a elaborat un proiect privind dezvoltarea site-urilor pentru efectuarea actelor de procedură în formă electronică, în materie civilă şi comercială, sau, după caz, în alte materii.

Dezvoltarea acestui proiect presupune:

• dezvoltarea site-uri lor pentru fiecare materie ce va face obiect al proiectului, securizarea acestora, interconectarea cu aplicaţia ECRIS instanţe, pentru implementarea procedurii electronice în vederea efectuării actelor de procedură, atât cât este posibil, în formă electronică;

• accesul la bazele de date corespunzătoare, preluate automat din sistemul ECRIS, pe bază de semnătură electronică şi/sau utilizând user şi parolă creat automat de sistemul ce se dezvoltă;

• modificarea şi completarea normelor în materia semnăturii electronice, după caz, cu reglementarea acestora pentru sistemul judiciar prin Ordin al Ministrului justiţiei;

• posibilitatea de depunere de documente in formă electronică, scanate sau in alte formate, care să fie transmise automat la dosarul aflat pe rolul instanţei competente în funcţie de numărul unic al dosarului şi stadiul procesual, cu dezvoltarea corelativă de interfeţe specifice;

• comunicarea actelor de procedură şi hotărâri lor judecătoreşti în formă electronică, securizată;

• implementarea de formulare standard pentru preluarea datelor relevante, introducerea acestora conform normelor de utilizare de justiţiabilii înregistraţi şi validaţi de sistem, transferul datelor în sistemul ECRIS urmând o procedură de validare, predefinită, după caz;

• crearea in mod automat a hotărâri lor judecătoreşti standard, în materiile şi pentru obiectele care permit aceasta, pe baza deciziei completului competent, în urma îndeplinirii procedurii şi verificării actelor depuse, în conformitate cu normele procedurale în vigoare.

Precizăm că acest proiect este una dintre priorităţile Strategiei de informatizare a sistemului judiciar pe perioada 2010 – 2015, iar Ministerul Justiţiei urmează a efectua demersurile necesare în vederea obţinerii de finanţare de la bugetul statului sau în vederea atragerii de fonduri structurale în vederea implementării acestuia.

 Cu deosebită consideraţie,

 Secretar de Stat,

Gabriel Tănăsescu

Sursa: UNBR