Presedintele Traian Băsescu a reluat ieri ideea ca Romania are nevoie de un Cod al muncii flexibil, dansul pronuntandu-se pentru adoptarea proiectului prin asumarea raspunderii Guvernului in Parlament.

„Trebuie sa va spun ca este esenţial sa adoptam noul Cod al muncii. (…) Avem avantajul cotei unice si avem nevoie de un Cod al muncii flexibil, care sa permita angajatorului o fluctuatie a fortei de muncă, iar, pe de alta parte, sa permita celui care doreste sa fie angajat o multitudine de optiuni. (…) Sunt un suporter al adoptarii noului proiect  prin asumarea raspunderii in forma in care va fi adoptat de Guvern”, a afirmat Traian Basescu, intr-o conferinta de presa sustinuta la Palatul Cotroceni.

Dansul a mai mentionat ca prin noul Cod al muncii trebuie reglementate angajarile temporare si sa se adapteze contractele de munca la nevoile agentilor economici.

Seful statului a aratat ca noul Cod al muncii raspunde atat intereselor angajatorilor, care cheltuiesc bani si risca, cat si al angajatilor, care cauta un loc de munca.

Traian Băsescu a respins afirmatiile legate de introducerea sclavagismului prin noul Cod al muncii si le-a catalogat drept ridicole. „Nu este adevărat. Angajatul ramane protejat, angajatorul isi protejeaza afacerea”, a spus Basescu, completand ca este o falsa  apreciere că angajatul este mai vulnerabil prin noul Cod al muncii.

Sursa: Agerpres