Un fost bancher elvetian, Rudolf Elmer, i-a înmanat luni fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, două CD-uri care contin, potrivit acestuia, numele unor clienti care au incercat să scape de Fisc, relateaza AFP si AP.

Rudolf Elmer, care a lucrat opt ani pentru banca in Insulele Cayman, un paradis fiscal din Caraibe, a spus ca vrea sa aduca la cunostinta publicului practicile ascunse legate de conturile offshore. Fostul bancher i-a înmanat CD-urile unui Julian Assange zambitor, la clubul de presa international Frontline din Londra, care l-a gazduit pe fondatorul WikiLeaks timp de cateva saptamani inainte de arestarea sa.
‘Sunt aici pentru a-l sustine’, a declarat in fata ziaristilor Julian Assange, cu prilejul unei acestei rare aparitii in public de la inculparea lui pentru infractiuni sexuale în Suedia.
Vor fi necesare mai multe saptamani pentru publicarea informatiilor bancare, după verificarea lor de catre site-ul WikiLekas, a precizat Assange.
Fostul bancher nu a dezvaluit luni nici numarul, nici numele persoanelor suspectate de evaziune fiscala. El a declarat insa duminica pentru ziarul elvetian Sonntag ca in jur de 40 de oameni politici si de miliardari din SUA, Elvetia, Germania si Marea Britanie s-ar afla pe liste.

Sursa: Agerpres