In ultima saptamana, politistii de la ,,Urmariri” au identificat peste 100 de persoane cautate pentru savarsirea de infractiuni sau semnalate ca fiind disparute.

In perioada 27 decembrie 2010 – 2 ianuarie 2011, politistii de la investigatii criminale au identificat 72 de persoane disparute, dintre care 38 de minori. Totodata, au depistat 46 de persoane urmarite la nivel national intrucat pe numele lor fusesera emise mandate de executare a pedepsei cu inchisoarea – 39, mandate de arestare preventiva – 5 si mandate europene de arestare – 2.

Tot in aceasta perioada, in urma colaborarii cu autoritatile altor state, prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala – Biroul National Interpol, s-a reusit localizarea si arestarea pe teritoriul altor state a 11 persoane urmarite de autoritatile romane.

Sursa: IGPR