Cei care se angajeaza pentru prima data in acest an nu vor mai avea un document oficial personal prin care sa demonstreze vechimea pe care o vor acumula in munca. Specialistii ii sfatuiesc pe angajati sa-si pastreze cu mai multa atentie contractele individuale de munca pe care le incheie cu angajatorii, pe care ar trebui sa le semneze dupa ce acestea au fost semnate si stampilate si de oficialii de la inspectoratele teritoriale de munca.
Guvernul a adoptat la finalul lunii decembrie o ordonanta de urgenta prin care se atesta ca incepand cu anul acesta angajatorii vor depune contractele de munca si statele de plata la inspectoratele teritoriale de munca in format electronic
Practic, prin aceasta ordonanta se aborga un decret din 1976 privind carnetul de munca prin care se stabilea necesitatea acestui act pentru dovedirea vechimii in munca a angajatului. Insa cartile de munca exista de mult mai mult timp.
„Cartile de munca au existat si inainte de 1976, numai ca nu aveau acelasi format si nu contineau acelasi tip de date. Spre exemplu, in cartile de munca din anii ’40 nu era trecut salariul angajatului. Oricum, cert este ca aceste carti de munca ar fi trebuit desfiintate de mult, pentru ca in alte state s-a trecut deja la sisteme electronice mai avansate”, sustine Mariana Campeanu, fost ministru al muncii, specialist in legislatia muncii.
Au existat doua etape prin care s-a realizat disparitia cartilor de munca: prima a fost cea de preluare a datelor din cartile de munca, iar cea de-a doua a fost de scanare a cartilor de munca, pentru ca acestea sa poata fi returnate angajatilor. Toate datele privind vechimea in munca, dreptul la pensie si traseul profesional al fiecarui angajat sunt in prezent inregistrate electronic la casele judetene de pensii. De asemenea, un angajat care va dori sa-si schimbe locul de munca anul acesta nu va trebui sa-si mai retraga cartea de munca de la vechiul angajator, pentru ca toate datele sale vor putea fi preluate in format electronic de catre noua companie angajatoare.
Sursa: www.zf.ro