Consilierii generali au interzis vineri funcţionarea magazinelor care comercializează substanţe halucinogene, etnobotanice şi asimilate acestora pe o rază de 1.500 m în jurul unităţilor de învăţământ bucureştene, dar şi în apropierea spitalelor, gărilor şi bisericilor.
Hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) vizează toate spaţiile destinate procesului de învăţământ, cercetării, cazării elevilor şi studenţilor sau cantinelor, precum şi cele în care au loc activităţi cultural-sportive de pe raza Capitalei.

Sursa: Agerpres