Impresionat de franchetea a doi consumatori si cultivatori de cannabis din Capitala, un judecator de la Tribunalul Bucuresti critica politica agricola a Romaniei in materie de canepa.
Motivarea deciziei prin care magistratul a decis sa nu-i aresteze pe cei doi reia cateva paragrafe dintr-un tratat de chimie care se regaseste in toate referatele de pe internet privind aceasta planta.

Cei doi cultivatori au explicat judecatorului ca nu au vandut nici un gram din productia celor 17 givece, ci doar si-au servit si prietenii. Suficient pentru ca judecatorul sa-i lase in libertate, mai ales ca se aflau si la primul conflict cu legea. Mai mult, magistratul se transforma in motivarea sa in aparatorul culturilor de cannabis.

Judecatorul preia in motivare, fara sa citeze vreo sursa, un fragment intreg pe care il gasim in zeci de referate on-line, despre “stigmatul de drog pus canepii care ar fi facut ca o ramura importanta a agriculturii sa se afle acum in pragul dezastrului. Si daca la noi aceasta planta este considerata non-grata, Uniunea Europeana este dispusa la a subventiona investitii in realizarea culturilor de canepa”, sustine magistratul.

Acesta lauda in motivare si beneficiile aduse agriculturii de culturile de canepa – “Inca din cele mai vechi timpuri canepa a fost o planta traditionala a romanilor, obtinandu-se productii record pe teritoriul tarii. De fapt, canepa are cea mai mare capacitate de industrializare dintre toate plantele tehnice: nimic nu se arunca, totul e valorificat”, mai spune judecatorul.

Sursa: www.realitatea.net