Cele 13 comunitati online de clienti nemultumiti ai bancilor au initiat semnarea unei petitii comune prin care solicita sprijinul Uniunii Europene pentru a determina respectarea drepturilor consumatorilor romani, in conformitate cu tratatele, directivele si normele europene, precum si cu jurisprudenta comunitara, a declarat, reprezentatul grupurilor reunite de clienti, Sorin Ghinea.
Potrivit unui comunicat, grupul clientilor nemultumiti ai Bancii Romane de Dezvoltare a initiat o petitie prin care solicita incetarea abuzurilor bancii in relatia cu clientii sai, dar, dupa postarea acesteia pe Internet, i s-au alaturat si clienti ai celorlalte banci, luand decizia sa formeze un grup comun.
In principal, petitia solicita eliminarea comisionului de risc camuflat in comision de administrare, precum si a tuturor clauzelor abuzive prevazute in contractele clientilor BRD si care contravin prevederilor legislative existente in domeniu, inclusiv OUG 50/2010.
Petitia va fi trimisa catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor, Banca Nationala a Romaniei si BRD.
‘Prin aceasta petitie, clientii bancilor solicita ANPC – principala institutie care a depus eforturi remarcabile pentru respectarea drepturilor consumatorilor – sa se implice si in continuare in solutionarea abuzurilor comise de banca si deja probate de clienti. Bancii Nationale ii solicita sa-si respecte atributiile de control a activitatii bancare, precum si propriile decizii privind politica monetara, se arata in comunicat.

Sursa: www.capital.ro