Deputatii din Comisia pentru buget, finante au decis, sa se interzica introducerea in contractele de credit a clauzelor prin care creditorul poate debita conturile de depozit (chiar neajunse la termen) ale consumatorului in caz de neplata, cu exceptia depozitelor colaterale.
Amendamentul, adus articolului 40 din OUG 50/2010, a fost adoptat cu unanimitate de voturi.
Membrii comisiei continua, miercuri, dezbaterile la OUG 50/2010, intentia lor fiind aceea de a le finaliza, in contextul in care, in urma cu doua zile, presedintii celor doua Camere au primit o scrisoare din partea presedintelui Traian Basescu prin care se solicita parlamentului adoptarea in regim de urgenta a celor patru proiecte ce reprezinta conditionalitati pentru accesarea transei din ianuarie de la Fondul Monetar International si Comisia Europeana, respectiv Legea bugetului, Legea pensiilor, Legea salarizarii unitare in sistemul bugetar si Legea de adoptare a OUG 50/2010. Aceasta lege trebuie sa fie adoptata de Parlament pana la sfarsitul sesiunii.
De asemenea, un alt amendament adoptat in unanimitate, tot la articolul 40, stipuleaza interzicerea introducerii in contractele de credit a clauzelor prin care creditorul poate declara scadent anticipat creditul in cazul in care consumatorul nu si-a indeplinit obligatiile conform altor contracte de credit incheiate cu alti creditori sau celor incheiate cu alti creditori

Sursa: www.agerpres.ro