Ministrul Muncii, Ioan Botis, a declarat pentru HotNews.ro ca, teoretic, este posibil ca indemnizatia acordata pentru cresterea copilului sa fie modificata prin Ordonanta de Urgenta si nu prin Lege. „Pana in prezent, nu am hotarat modul in care va fi promovata modificarea indemnizatiei”, a precizat Botis. Surse guvernamentale au declarat pentru agentiile de stiri Mediafax si Agerpres ca indemnizatia de crestere a copilului va fi modificata de Guvern prin ordonanta de urgenta, urmand ca avizul Consiliului Economic si Social (CES) sa fie obtinut prin procedura parlamentara.
Ministrul muncii a declarat in mai multe randuri, inclusiv pentru HotNews.ro, ca modificarea indemnizatiei este prevazuta in proiectul noului cod al asistentei sociale. „Ministerul Muncii va realiza un document de politici publice privind asistenta sociala, ce va fi supus dezbaterii publice, aprobarii Guvernului si apoi inaintat Parlamentului”, a declarat Ioan Botis pe 19 noiembrie pentru HotNews.ro.

Sursa: HotNews.ro