FMI si Comisia Europeana insista pentru modificarea OUG 50/2010 privind creditele populatiei, pentru a asigura un echilibru intre banci si consumatori, dar evita sa prezinte in clar daca aceasta este o conditionalitate stricta pentru eliberarea urmatoarei transe.
“Ne intereseaza ca populatia sa fie protejata dar vrem sa ne asiguram si ca nu existe ceva care sa pericliteze stabilitatea financiara. Sunt optimist ca vom gasi o solutie care respecta ambele obiective (…) Vrem sa ne asiguram ca am respectat acest echilibru pentru continuarea programului “, a raspuns Franks, intrebat daca modificarea OUG 50/2010 reprezinta o conditionalitate pentru eliberarea urmatoarei transe.
Directorul de tara pentru Romania al Comisiei Europene, Istvan Szekely, a aratat ca institutia intelege nevoia de protectie in plus a consumatoprilor, in special in domeniul financiar bancar, dar trebuie sa se asigure si ca sistemul bancar este solid, iasr legislatia europeana este respectata.
Szekely a punctat ca singura institutie cu rol de suspendare sau limitare a activitatii unei banci este Banca Nationala a Romaniei, iar astfel de proceduri n-ar trebuie sa poata fi deschise de Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor.
Negocierile cu FMI au intrat in impas, in principal din cauza conditiei de modificare a OUG 50 privind creditele populatiei, astfel ca vizita misiunii s-ar putea prelungi si nu este exclusa suspendarea acordului.
FMI a propus ca preconditionalitate in draftul privind scrisoarea suplimentara de intentie modificarea OUG 50/2010 prin eliminarea in totalitate a aplicarii prevederilor la contractele aflate in derulare.
Sursa: www.mediafax.ro