Senatorii din Comisia pentru muncă propun ca valoarea punctului de pensie să fie stabilita, anual, prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat şi să reprezinte cel puţin 45 la sută din valoarea salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
Membrii comisiei au adoptat, cu şase voturi „pentru” şi trei „împotrivă”, un raport de admitere, cu amendamente, la cererea de reexaminare transmisă de preşedintele Traian Băsescu Parlamentului, privind Legea sistemului unitar de pensii publice.
Senatorii au eliminat din textul legii prevederea potrivit căreia în sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii, cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale.

Sursa: www.mediafax.ro