Plenul Senatului nu a aprobat solicitarea PDL de introducere a procedurii de urgenta pentru reexaminarea legii privind sistemul unitar de pensii, discutiile referitoare la oportunitatea si legalitatea unui astfel de demers trenand pana la epuizarea programului, sedinta fiind suspendata.
Senatorul PSD Miron Mitrea a solicitat scoaterea de pe ordinea de zi a plenului a punctului privind urgentarea discutarii cererii presedintelui Traian Basescu de reexaminare a legii privind sistemul unitar de pensii, sustinand ca in regulament „nu exista procedura de urgenta pentru reexaminare”.
Colegul sau de partid Toni Grebla, presedintele Comisiei juridice, a sustinut la randul sau ca, in Senat, exista o „cutuma constanta” prin care plenul dezbate introducerea procedurii de urgenta pentru un proiect de lege numai in cazul in care initiatorul acestuia este prezent la lucrari si isi manifesta dorinta ca proiectul sau sa fie dezbatut cu prioritate.

Sursa: www.agerpres.ro