Romania a solicitat o derogare privind aplicarea taxarii inverse pentru anumite sectoare si produse unde se inregistreaza un nivel ridicat al fraudei fiscale.
„Ministrul finantelor publice, dl. Gheorghe Ialomitianu, a avut o intalnire la Bruxelles cu dl. Algirdas Semeta, comisar pentru impozitare, vama, anti-frauda si audit. Cu ocazia acestei intalniri, ministrul finantelor publice a reiterat angajarea actualului guvern al Romaniei in gasirea celor mai bune solutii pentru combaterea evaziunii fiscale si a multumit Comisiei Europene pentru sprijinul constant acordat, prin trimiterea unor experti DG TAXUD in Romania, care sa analizeze situatia la fata locului si, pe baza experientei indelungate si lectiilor invatate de alte state membre, sa faca propuneri de masuri aplicabile in cazul nostru.
Un alt subiect abordat in cadrul intalnirii a fost solicitarea Romaniei pentru o derogare privind aplicarea taxarii inverse pentru anumite sectoare si produse unde se inregistreaza un nivel ridicat al fraudei fiscale, ministrul finantelor publice reiterand interesul autoritatilor romane pentru o procesare rapida de catre Comisia Europeana a solicitarii respective.
Avem in vedere o serie de masuri pentru a creste eficienta colectarii si asteptam cu interes in acest sens raportul DG TAXUD, care va formula recomandari suplimentare si aplicate sistemului de colectare din Romania. Apreciem asistenta Comisiei Europene si efortul depus de reprezentantii sai impreuna cu specialistii din Ministerul Finantelor Publice pentru a imbunatati colectarea veniturilor”.

Sursa: www.mfinante.gov.ro