Obligatia ca persoanele fizice autorizate (PFA) sa plateasca contributiile pentru venituri de natura profesionala, asa cum prevedea OUG 58/2010 va fi eliminata odata cu intrarea in vigoare a actului normativ care modifica ordonanta, acestea urmand sa faca plata contributiei conform Legii 19/2000.
Casa de Pensii a Municipiului Bucuresti (CPMB) a precizat, vineri, ca actul normativ pentru modificarea si completarea OUG 58/2010 vizeaza doar persoanele care realizeaza venituri de natura profesionala din drepturi de autor sau in baza unor conventii civile, nu si PFA-urile, care nu mai fac obiectul documentului adoptat de Guvern.
Astfel, odata cu intrarea in vigoare a noului act normativ, persoanele fizice autorizate vor face plata contributiilor conform Legii 19/2000 privind sistemul public de pensii, adica la fel ca inaintea intrarii in vigoare a OUG 58/2010.

Sursa: www.mediafax.ro