„Administratorii de fonduri de pe Pilonul II, în pofida legii, au modificat legislaţia în ceea ce priveşte modul de repartizare a persoanelor care au aderat la mai multe fonduri de pensii private. Potrivit legii, cei cu mai mult de două semnături trebuiau să intre întru-un proces de repartizare aleatorie, aşa numita loterie. Practic, administratorii s-au înţeles şi şi-au împărţit în mod egal persoanele cu dublă semnătură”, a declarat, într-o conferinţă, preşedintele CC, Bogdan Chiriţoiu.
El a adăugat că instituţia pe care o reprezintă incriminează „această înţelegere” şi a aplicat o amendă de 5,2 milioane de lei (1,22 milioane de euro), sancţiune care vizează 14 administratori.
„Potrivit datelor CC, circa 78.000 de persoane au aderat la mai multe fonduri. Aceştia trebuiau să intre în loterie, şi nu repartizaţi în mod egal între administratori, aşa cum s-a întâmplat. Amenda reprezintă o zecime din valoarea activelor fondurilor administrate de fiecare societate la finele anului 2009”, a precizat Chiriţoiu.
Potrivit datelor Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), activele nete pe Pilonul II se situau la 2,38 miliarde de lei.

Sursa: www.mediafax.ro