Au fost continuate negocierile privind cadrul juridic care va reglementa amplasarea pe teritoriul Romaniei a unor componente ale sistemului american de aparare antiracheta in Europa, fiind inregistrate progrese semnificative.
Urmatoarea runda este programata pentru toamna lui 2010.
Delegatia romana a fost condusa de Bogdan Aurescu, secretar de stat pentru afaceri strategice in MAE, iar cea a SUA de Frank Rose, adjunctul asistentului Secretarului de stat pentru controlul armamentelor.
Programul negocierilor a inclus si intrevederi intre sefii celor doua delegatii, pentru discutarea relatiilor bilaterale, a aspectelor de securitate de interes reciproc, precum si a evolutiilor specifice pe plan international si in cadrul NATO.
La 4 februarie 2010, Consiliul Suprem de Aparare a Tarii a aprobat acceptarea invitatiei partii americane, transmisa de Presedintele SUA, Barack Obama, privind participarea Romaniei la dezvoltarea abordarii adaptive in etape a  sistemului de aparare antiracheta din Europa.
Noua abordare garanteaza acoperirea integrala a teritoriului Romaniei impotriva posibilelor amenintari reprezentate de rachetele cu raza scurta sau medie de actiune.
Procesul de negociere a fost precedat de doua runde de consultari, la 4 februarie si 11 mai 2010, si a fost declansat oficial la 17 iunie 2010, odata cu vizita la Bucuresti a unei delegatii conduse de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat pentru controlul armamentelor si securitate internationala.

Sursa: www.mae.ro