Inculpatii care isi recunosc vina in instanta ar urma sa beneficieze de reducerea cu o treime a pedepsei, potrivit unui proiect de lege aprobat de Guvern, pentru accelerarea solutionarii proceselor.
Potrivit premierului Emil Boc, in cazul in care sanctionarea consta in amenda, aceasta se reduce cu un sfert, daca cel in cauza isi recunoaste vina.
„O institutie nou introdusa in proiectul de lege se refera la recunoasterea vinovatiei, care, din nou, va scurta procesele judiciare si va reduce costurile. Daca un inculpat recunoaste vinovatia in fata instantei si spune ca probele care au fost administrate in faza de urmarire penala sunt corecte, se declara vinovat, procesul se incheie si se reduce cu o treime pedeapsa sau se reduce cu o patrime amenda, daca sanctiunea este cu amenda”, a explicat Emil Boc, la finalul sedintei extraordinare a Executivului.

Sursa: www.agerpres.ro