Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretele de promulgare a Legii privind codul de procedura civila si a Legii privind codul de procedura penala, a informat Administratia Prezidentiala.
Plenul Camerei Deputatilor a adoptat, pe 22 iunie, in calitate de for decizional, Codurile de procedura civila si penala, cu 213 voturi ”pentru”, si o abtinere, respectiv 212 voturi ”pentru”, unul impotriva si trei abtineri.
Proiectul privind Codul de procedura civila a fost adoptat fara amendamentele aduse in plen, in timp ce Codul de procedura penala a primit mai multe modificari aduse de deputatul UDMR Marton Arpad, precum introducerea posibilitatii fotocopierii dosarului de catre avocat pe cheltuiala clientului, obligarea martorului de a depune juramant de credinta sau declaratie solemna in fata instantei.

Sursa: www.agerpres.ro