Eurodeputatul László Tőkés a fost ales in plenul PE in functia de vicepresedinte al Parlamentului European, in locul eurodeputatului ungar Pál Schmitt, insa numirea a fost contestata ca urmare a unor probleme procedurale si de ordin tehnic.
In urma procedurii de vot, presedintele PE Jerzy Buzek a anuntat alegerea lui Laszlo Tokes in functia amintita cu 334 de voturi „pentru”. Numarul afisat al voturilor contra a fost de 168, iar al abtinerilor de 287, ceea ce ar insemna ca suma celor care au votat „pentru”, a celor care s-au pronuntat „impotriva” si al abtinerilor ar fi de 789, mai mare decat numarul total de membri ai PE – 736. Asupra acestui aspect a atras atentia vicepresedintele grupului S&D din PE, Hannes Swoboda.
Mai multi eurodeputati au cerut reluarea votului.
Decizia ca László Tőkés sa il inlocuiasca pe Pál Schmitt a fost luata in cadrul unei reuniuni a grupului PPE desfasurata saptamana trecuta la Bruxelles.
Decizia a fost sustinuta de delegatia romana in PPE, formata din 11 eurodeputati PDL si trei eurodeputati UDMR. László Tőkés a fost ales europarlamentar pe listele UDMR in cadrul scrutinului din 7 iunie 2009.

Sursa: www.agerpres.ro