Veniturile bugetarilor vor scadea cu 40 la suta, nu cu 25 la suta, a afirmat marti (25 mai 2010) fostul ministru al IMM-urilor, comertului si mediului de afaceri, Constantin Nita.
Explicatia faptului ca veniturile bugetarilor vor scadea cu 40 la suta si nu cu 25 la suta, data pe blogul sau de Constantin Nita, consta in aceea ca ‘prin taierea salariilor cu 25 la suta, taierea bonurilor de masa si eliminarea celui de-al 13-lea salariu, minusul de venituri se apropie de 40 la suta’.
In opinia fostului ministru al IMM-urilor, exista surse alternative de reducere a cheltuielilor bugetare, cum ar fi reducerea la jumatate a numarului de ministere, agentii guvernamentale si servicii deconcentrate, reducerea cu 50 la suta a numarului de secretari de stat si consilieri guvernamentali, precum si plafonarea cheltuielilor cu bunurile si serviciile la 75 la suta fata de anul trecut.

Sursa: www.financiarul.ro