Diploma de licenta, inginer, cat si de urbanist se va elibera gratuit in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala, potrivit unui amendament la Legea educatiei adoptat, marti, de Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor.
Amendamentul a fost formulat de deputatul PDL Catalin Croitoru si vizeaza modificarea articolului 142 din Legea educatiei, dupa ce Comisia a acceptat, la propunerea democrat-liberalului Razvan Mustea, sa introduca si diplomele de inginer si de urbanist intre formele de documente conferite dupa promovarea unui program de studii universitare.
‘Pe diploma de licenta sau, dupa caz, pe diploma de inginer, respectiv de urbanism se mentioneaza toate informatiile necesare pentru a descrie programul de studii absolvit, inclusiv forma de invatamant. Diploma de licenta, inginer, de urbanist sunt insotite de ‘suplimentul la diploma’ si se elibereaza gratuit, in limba romana si intr-o limba de circulatie internationala’, se arata in forma modificata a alineatului 2 al articolului 142.

Sursa: www.agerpres.ro