Constitutia propusa de Guvern: Minoritatile vor fi consultate in decizii privind identitatea

Proiectul de lege pentru revizuirea Constitutiei, aprobat miercuri de Guvern, prevede ca autoritatile publice vor consulta organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale in legatura cu deciziile privind pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii etnice, culturale si religioase.
„Am introdus in textul Constitutiei, la articolul. 6, dupa aliniatul. 2, un nou alineat 3, care spune foarte clar: autoritatile publice vor consulta organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale in legatura cu deciziile privind pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale si religioase. Este un lucru corect, un lucru ce tine de logica democratica, de respectul drepturilor minoritatilor nationale de a fi consultate, repet de a fi consultate, in deciziile care vizeaza pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor etnice, culturale si religioase”, a declarat premierul Emil Boc.

Sursa: www.gandul.info