Ambasadorii Frantei, Marii Britanii si Germaniei la Bucuresti au declarat, marti, ca sustin reforma in domeniul justitiei din Romania, insa au refuzat sa comenteze “cazurile particulare” de coruptie.
Rugat de jurnalisti sa-si spuna parerea despre cazul senatorului Voicu, arestat preventiv, ambasadorul Germaniei la Bucuresti, Andreas von Mettenheim, a evitat sa-si exprime opinia, afirmand ca nu cunoaste detaliile acestui dosar. El a mentionat ca ideea ca senatorul va fi adus in fata justitiei “este privita ca un element foarte pozitiv in ceea ce priveste reforma justitiei din Romania”.
Ambasadorul Germaniei a evidentiat, in plus, ca tara noastra are nevoie nu doar de progrese in lupta anticoruptie, ci si in domeniul civil.

Sursa: www.agerpres.ro