Ford Romania solicita in instanta restituirea a 3,5 milioane de dolari de catre statul roman, bani pe care compania i-a platit sub forma de taxe vamale, in perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2008, pentru importul de piese si subansamble pentru cutii de viteza la fabrica de la Craiova.
Compania Ford Romania solicita, intr-un dosar inregistrat in 4 martie la Tribunalul Dolj, anularea unui act administrativ prin care a platit, in perioada noiembrie 2007 – noiembrie 2008, 11 milioane de lei (3,5 milioane dolari) reprezentand taxe vamale pentru piese si subansamble importate din Coreea .
“La acea vreme fosta Daewoo, actuala Ford, a facut importuri de piese pentru care s-au platit 3,5 milioane de dolari taxe vamale. Toate importurile, ca si exporturile sunt supuse unor regimuri vamale.  Ei aveau la indemana si posibilitatea de a solicita scutirea de la plata a taxelor vamale. Sigur, cu indeplinirea unor formalitati”, a declarat,directorul coordonator al Directiei Regionale pentru Accize si Operatiuni Vamale (DRAOV) Craiova, Mircea Matei.

Sursa: www.mediafax.ro