Persoanele fizice care au cumparat in perioada 2005-2009 imobile noi sau terenuri construibile in scop personal nu vor plati TVA, explica seful ANAF, Sorin Blejnar. Blejnar a exclus, totodata, posibilitatea ca persoanele fizice care au cumparat imobile sau terenuri construibile sa fie chemate in garantie in instanta de catre vanzatori pentru a plati 19% din valoarea tranzactiei sau ca acestea sa fie atrase in raspundere solidara de catre ANAF daca dezvotatorii nu platesc TVA. „Actiunea ANAF nu este indreptata impotriva acelor persoane fizice care au achizitionat in calitate de cumparatori de buna credinta imobile noi. Se indreapta catre persoanele fizice care au actionat in mod deliberat si constant, vanzand imobile in scop comercial, fara a plati TVA”, a declarat Blejnar.

Sursa: www.incont.ro