Ministerul Muncii a decis că trusoul pentru nou-născuţi să fie acordat până la sfârşitul anului 2010, conform O.G. nr. 5/2010, iar în ceea ce priveşte alocaţia de 350 lei promisă pentru fiecare naştere, aceasta încă se afla în „proceduri specifice de iniţiere a actelor normative”.

Trusoul pentru nou-născuţi a fost prevăzut în Legea nr. 482/2006, acesta urmând să fie acordat sub forma unui set de produse destinate nou-născutului.

Dat fiind însă că procedura de achiziţie a produselor pentru trusou în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 34/2006 impune o perioadă destul de lungă pentru realizarea tuturor demersurilor pentru achiziţie şi având în vedere diversitatea produselor existente pe piaţă şi volumul achiziţiei, prin O.G. nr. 3/2007, s-a stabilit că pentru copiii născuţi în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2009 să fie acordată contravaloarea trusoului.

În continuare, evaluările realizate de Ministerul Muncii, la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale demonstrează faptul că încă există dificultăţi în găsirea unui furnizor care să asigure toate produsele ce vor compune trusoul pentru nou-născuţi, dificultăţi ce conduc la imposibilitatea acordării dreptului persoanelor îndreptăţite.

În acest context, Ministerul Muncii a considerat necesară prelungirea termenului de acordare a contravalorii în lei a trusoului, până la sfârşitul anului 2010, astfel încât dreptul conferit de lege să fie acordat şi copiilor născuţi după 31 decembrie 2009.

Astfel, a fost aprobată O.G. nr. 5/2010, prin care se modifică art. III alin. (1) din O.G. nr. 3/2007 în sensul acordării contravalorii trusoului reglementat de Legea nr. 482/2006 pentru toţi copiii născuţi în perioada ianuarie 2007 – decembrie 2010.

Mai mult, pentru a simplifica acordarea prestaţiilor sociale pentru familiile în care se nasc copii, a fost elaborat un proiect de act normativ care prevede unificarea alocaţiei pentru nou-născuţi reglementată de Legea nr. 416/2001 cu trusoul pentru nou-născuţi reglementat de Legea nr. 482/2006 şi acordarea unei singure alocaţii destinate naşterii copilului, în valoare de 350 lei.

Sursa: http://www.avocatnet.ro